Parohia Sfantul Nicodim din Craiova

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

O vorba buna

de Nicolae Steinhardt

Hristos e pe cruce, gol; pe cap, o cununa de spini; piroane, stapungându­I gleznele si încheieturile mâinilor, Îl tintuiesc pe lemn; trupul e plin de sânge si vânatai, secreteaza numai sudoare si scoate numai geamatul surd al carnii robite. A fost palmuit, scuipat, îmbrâncit, lovit, batjocorit, a urcat calvarul si nu o singura data a picat sub povara uneltei de chin. Acum asteapta agonia si moartea rusinoasa, înceata, atroce, sub dublul semn al batjocurii si al blestemului. Îl înconjoara, pe maidanul împutit de pe dâmbul din periferia orasului, numai oameni ostili si un anume numar de curiosi indiferenti, obisnuitii amatori de executii capitale si de cruzimi publice. La dreapta si la stânga Lui alte doua cruci, fiecare cu prada ei, doi tâlhari, doi ucigasi­doi infractori de drept comun, ca sa fie obida si mai usturatoare. E ora amiezii, soarele dogoreste, setea­esenta a modului acesta de nimicire­a început sa se manifeste si totul nu­i decât netrebnicie, înfrângere, deznadejde, durere, istovire.

Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, iata ca trec scribii, carturarii, fariseii, saducheii, irodienii, batrânii, toata sleahta câstigatorilor; si toti îsi clatina întelepteste capatânile carunte; compatimitor si ironic Îl sfideaza, Îl iau în râs, Îl poftesc sa se dea jos de pe cruce si sa-i convinga; ei, pasami-te atâta asteapta: sa vada si sa creada.

Ba tâlharul din stânga Îl apostrofeaza si el; Îl provoaca, Îl ia peste picior, Îl insulta. Cel din dreapta însa nu: cel din dreapta, desi rastignit si în chinuri si-n cumplita asteptare si el, gaseste ragazul si puterea de a-l certa pe cel urâcios si mai afla si altruismul si marinimia si nobletea de a rosti cuvinte blajine si cuviincioase vecinului sau. Nu-L poate ajuta cu nimic, nu-L poate desfereca si scoate de pe cruce, cu nimic nu-I poate schimba groaznica situatie, nu-I poate usura pedeapsa, nu-I poate scurta agonia, nu poate interveni în implacabila desfasurare a scenariului rastignirii. Nimic, nu poate face nimic decât îndura si el chinul pâna la capatul noptii.

Si totusi, asa netrebnic si neputincios cum înca sufla, ce­i este dat sa auda? "Astazi vei fi cu Mine în rai" De ce aceasta extraordinara si întru totul minunata fagaduinta? De ce oare sa fie el­vinovatul, pe buna dreptate osânditul, el cel fara de putere si mijloace de lecuire­de ce sa-i fie dat lui a intra în rai odata cu Stapânul, în timp ce dreptul Noe, patriarhul Avraam (receptorul Fagaduintei), Moise (transmitatorul Legii), proorocul Isaia (vestitorul venirii în trup a Izbavitorului), împaratul David, proorocii toti si toti înteleptii din vechime si toti filosofii în care S-a salasluit partial Duhul Sfânt si Înaintemergatorul si Botezatorul Ioan mai lâncezesc înca în iad? De ce aceasta neasemuita cinste, acest har peste har, de ce aceasta imediatitate? Astazi!

Caracterul cu totul uimitor al rasplatei cum se explica? Din ce provine? Astazi, cu Mine, în rai! E în aceste cuvinte o urgenta, un elan, o plinatate, un clocot care nu poate stârni decât uimirea.

Unii au cautat sa înteleaga referindu-se la calitatea de coleg de suferinta cu Domnul a tâlharului celui bun. Da, el s-a învrednicit de onoarea fara seaman de a fi supus aceleiasi osânde ca si Domnul si de a se afla la câtiva pasi de Sfânta Cruce în ultimele clipe ale vietii. Da, e firesc ca Domnul sa fi nutrit sentimente de mila, simpatie si bunavointa fata de un tovaras de patimire.

Altii invoca demnitatea omului, tinuta sa resemnata si cuviinta în relatie cu Hristos, spre deosebire de racnetele si hula celuilalt. Da, este si aici o doza de adevar si de logica.

Dar nu acestea mi se par a fi explicatiile adevarate. Esential mi se pare altceva, o fapta (o atitudine mai bine zis) menita a fi lesne trecuta cu vederea si totusi hotarâtoare: tâlharul n-a putut face nimic, dar a putut îmblânzi si îndulci atmosfera aceea sufocanta, doldora numai de amoniac, de rautate, de fatarnicie si venin. L-a mângâiat anume pe Rastignitul nevinovat cu o vorba buna!

Da, sintagma aceasta simpla, batrâneasca, locutiunea aceasta sumara specifica graiului taranesc ancestral constituie explicatia cea mai plauzibila a fagaduintei facuta de Domnul, a plinatatii, a imediatitatii si urgentei ei. O vorba buna­si a fost de ajuns! Ca un balsam tamaduitor, ca leac absolut, un orvietan, un miracol.

Acele câteva cuvinte de respect, de afectiune, de luare de aparare, de încredere, de compatimire au schimbat dintr-o data totul si au facut sinistrul maidan, imunda Golgota, spatiul otravit de nedreptate, cruzime si razbunare în colt de omenie, în anticamera de paradis. Astazi, cu Mine, în rai: pentru ca si tu acum, în acest pustiu (acest waste land, îl va numi cândva robul Meu, T.S. Eliot) al urgiei si vicleniei ai introdus o picatura de roua. Pentru ca, trecând peste propria-ti napasta, M-ai vazut, M-ai intuit, M-ai recunoscut si n-ai sovait sa-Mi iei apararea, sa Mi te închini, sa-Mi spui vorbe care Mi-au mers la suflet si Mi-au strecurat miere în inima, facându-te cu adevarat partas al patimilor Mele. N-ai ramas închis în tine, încuiat în durerile tale, izolat în preafirescul tau egocentrism de om fara de speranta. Nu te-ai plâns pe tine, M-ai tânguit pe Mine. Ai dibuit si ragazul si bunatatea si gingasia sufleteasca de a încerca sa consolezi si sa alini pe un altul. Cu o biata vorba buna tu ai prefacut toata Golgota aceasta si toate clatinarile din cap si toate "huurile" lor, toata aceasta odioasa "tarasenie" si locul acesta spurcat în gradina. Ca si pacatoasa, M-ai miruit cu mirul de mare pret al milei si luarii aminte la necazul aproapelui tau. Mi­ai dat sa beau ­ la figurat, însa nu mai putin intens ­ paharul acela de apa rece despre care am spus ca nu va ramâne nerasplatit.

Asa si noi, asa si noi, se cade sa urmam pilda lui Dismas si sa pricepem ce pret poate dobândi în unele împrejurari o vorba buna. Aur si argint sa dam nu avem, nici obiecte, nici marfuri, nici un ajutor efectiv oarecare. Înseamna ca suntem sortiti a nu face nimic, a sta tepeni, deci, nepasatori, absenti cu duhul, de gheata si de piatra? Surzi, orbi, cu gândurile aiurea? Departe, ratacind pe meleaguri ale singuratatii în sine învârtosata?

Ceva oricând si oriunde, în ciuda celor mai neprielnice împrejurari si mai diverse, ne ramâne de facut: napastuitului din preajma noastra îi putem spune o vorba buna. Actul acesta gratuit si neeficace (din punct de vedere practic), "surplusul" acesta, inutilitatea aceasta nu reprezinta o vorba goala ci buna. Vorba cea buna a tâlharului din dreapta înmiresmeaza aerul vitriolat al Golgotei si aidoma adierii line care, pe Horeb, i­a vestit lui Ilie apropierea Atotputernicului, salasluieste pace si dulceata în sufletul omenesc al Mântuitorului.

Constantin Noica a scos în evidenta comorile filosofice ale rostirii românesti. Expresia "o vorba buna" ne poate fi calauza întru întelegerea fondului duhovnicesc al graiului nostru. Recursul acesta ne ramâne de-a pururi la dispozitie: cu o vorba buna putem roura sufletul cel mai pustiit al unui semen al nostru. Sa nu pierdem, când ni se ofera, prilejul de-a sterge sudoarea de pe fata oropsitului, ca milostivnica Veronica, ori de a îndulci sufletul unui rastignit printr-un cuvânt de mângâiere si partasie asijderea tâlharului celui bun.


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|