Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Tragedia omului

- 03 septembrie 2008
arhimandritul Sofronie Saharov

Tragedia vremurilor noastre stă în absenta aproape desăvârsită a constiintei că există două împărătii, cea vremelnică si cea vesnică. Vrem să construim Împărătia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau vesnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.

Să ne întoarcem la revelatia biblică, la creatia lui Adam si a Evei si la problema păcatului strămosesc. "Dumnezeu este lumina si întru El nu-i nici un întuneric" (1 Ioan 1, 5). Porunca dată celor dintâi oameni în paradis indică acest fapt si în acelasi timp ne arată că, desi Adam avea o libertate de alegere absolută, alegerea de a mânca din pomul cunostintei binelui si a răului însemnă o ruptură cu Dumnezeu ca singur izvor al vietii.

....

Felul exact în care Adam "a gustat" din rodul pomului cunostintei si binelui si al răului nu este important. Păcatul său a fost acela de a se îndoi de Dumnezeu, de a căuta să-si hotărască propria sa viată independent de Dumnezeu, chiar separat de El, după exemplul lui Lucifer. În aceasta stă esenta păcatului lui Adam, si anume în faptul de a fi fost o miscare spre autoîndumnezeire. Adam putea dori în chip firesc îndumnezeirea - fiindcă fusese creat după chipul si asemănarea lui Dumnezeu - el a păcătuit căutând această îndumnezeire nu în unire cu Dumnezeu, ci prin ruperea de El.

....

Notiunea de tragedie am întâlnit-o mai întâi în literatură, nu în viată. Semintele tragediei - mi se părea în tineretea mea - sunt semănate atunci când omul se găseste în întregime captivat de un ideal. Pentru a atinge acest ideal este gata să riste orice sacrificiu, orice suferintă, chiar viata însăsi. Dar atunci când se întâmplă să-si realizeze obiectul năzuintei sale, acesta se dovedeste a fi o himeră inconsistentă: realitatea nu corespunde cu ceea ce el avea în minte. Această tristă descoperire duce la o disperare profundă, la un spirit rănit, la o moarte monstruoasă.

Fiind diferiti, oamenii au idealuri diferite. Există astfel ambitia puterii, ca în cazul lui Boris Godunov. În vederea acestui scop el nu s-a abtinut de la vărsarea de sânge. Izbândind, a aflat însă că nu a dobândit ceea ce astepta. "Am atins înăltimea puterii, dar sufletul meu nu cunoaste fericirea." Desi preocupările mintii îndeamnă spre o cunoastere mai nobilă, geniul din tărâmul stiintei sau al artelor îsi dă seama mai devreme sau mai târziu de incapacitatea sa de a-si realiza viziunea initială. Si din nou deznodământul logic e moartea.

Soarta lumii m-a tulburat profund. Pe orice treaptă a ei, viata omenească este în mod inevitabil împletită cu suferinta. Chiar si iubirea este plină de contradictii si crize amare. Pecetea distrugerii e pusă pretutindeni.     Eram încă tânăr când tragedia unor evenimente istorice a întrecut de departe tot ceea ce citisem în cărti. (Mă refer la izbucnirea primului război mondial, urmat în curând de revolutia bolsevică din Rusia.) Sperantele si visurile mele tineresti s-au prăbusit. Dar, în acelasi timp, o nouă viziune asupra lumii si a sensului ei s-a deschis înaintea mea. Alături de devastare contemplam renasterea. Vedeam că în Dumnezeu nu există nici o tragedie.     Tragedia se găseste numai în soarta omului, a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ. Hristos însusi nu este nicidecum un exemplu de tragedie. Nici suferintele Sale pentru întreaga lume nu sunt de natură tragică. Iar crestinul care a primit darul iubirii lui Hristos, cu toată constiinta sa că această iubire nu este încă desăvârsită, scapă de cosmarul mortii atotmistuitoare. În tot timpul vietuirii Sale cu noi pe pământ, dragostea lui Hristos a fost o suferintă acută. "O, neam necredincios si îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?", striga El (Matei 17, 17).

A plâns pentru Lazăr si surorile sale (Ioan 11, 35). S-a intristat pentru împietrirea inimii iudeilor care-i ucideau pe prooroci (Matei 23, 37). In Ghetimani sufletul Său s-a "întristat de moarte" si "sudoarea Lui s-a făcut ca niste picături de sânge care cădeau pe pământ" (; Luca 22, 44). A trăit tragedia întregii umanităti, dar în El însusi nu era nici o tragedie. Faptul este evident din cuvintele pe care le-a rostit ucenicilor Săi probabil numai cu putin înaintea rugăciunii Sale măntuitoare pentru întreaga umanitate rostită în grădină: "Pacea Mea v-o dau" (Ioan 14, 27).

Iar putin mai încolo: "Nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit pentru ca-ntru Mine pace să aveti. În lume necazuri veti avea; dar îndrăzniti!: Eu am biruit lumea!" (Ioan 16, 32-33). Tot asa stau lucrurile si cu crestinul: cu toată profunda sa compasiune, cu toate lacrimile si rugăciunile sale pentru lume, nici una nu este din disperarea care distruge. Constient de suflarea Duhului Sfânt, el este sigur de biruinta inevitabilă a Luminii. Chiar si în accesele cele mai acute de suferintă (pe care le-as numi "iadul iubirii"), dragostea lui Hristos este liberă de patimă pentru că este vesnică. Până ce ajungem la suprema libertate fată de patimi pe acest pământ, suferinta si mila pot slei trupul, dar numai trupul moare. "Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă" (Matei 10, 28).

Putem spune că si astăzi umanitatea luată ca întreg nu a fost educată în crestinism si continuă să se târască ducând o existentă aproape animalică. Refuzând să accepte pe Hristos ca Omul Cel Vesnic si, încă si mai important, drept Adevăratul Dumnezeu si Mântuitor al nostru - indiferent ce formă ia acest refuz si indiferent sub ce pretext - pierdem lumina vietii vesnice. "Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine si cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care Tu Mi-ai dat-o; pentru că Tu M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii" (Ioan 17, 24).

Acolo, în împărătia Tatălui si a Fiului si a Duhului Sfânt, trebuie să locuiască mintea noastră. Trebuie să flămânzim si să însetăm pentru a intra în această minunată împărătie. Atunci vom birui în noi însine păcatul refuzului iubirii Tatălui, iubire descoperită nouă prin Fiul (Ioan 8, 24). Atunci cand il alegem pe Hristos, suntem purtati dincolo de timp si de spatiu, dincolo de aria pana la care se extinde ceea ce denumim prin termenul "tragedie".

În clipa în care Duhul Sfânt ne dă să cunoastem forma ipostatică a rugăciunii, putem începe să rupem cătusele care ne înlăntuie. Iesind din celula individualismului egoist la lărgimea vietii după chipul lui Hristos, sesizăm natura personalismului Evangheliei.

Să ne oprim pentru o clipă la examinarea diferentelor dintre aceste două concepte teologice: individul si persoana. E un fapt recunoscut că eul este armă în lupta pentru existentă a individului care refuză chemarea lui Hristos de a ne deschide inimile spre o iubire totală, universală.

Dimpotrivă, persoana, atât în Fiinta Dumnezeiască, cât si în fiinta omenească, e de neconceput fără o iubire care îmbrătisează totul. Deschizându-ne ochii spre dragostea pe care ne-a învătat-o Hristos, putem simti lumea întreagă prin noi însine, prin propriile noastre suferinte si căutări. Devenim un fel de receptor radio planetar si ne putem identifica pe noi însine cu elementul tragic nu numai din vietile indivizilor dar si al lumii întregi, si ne rugăm atunci pentru lume ca pentru noi însine.

În acest fel de rugăciune, mintea priveste adâncurile răului, rezultatul sumbru al faptului de a fi mâncat din "pomul cunostintei binelui si răului". Dar nu vedem numai răul, intrăm în contact de asemenea cu Binele Absolut, cu Dumnezeu, Care traduce rugăciunea noastră într-o vedere a Luminii Necreate. Atunci sufletul poate uita lumea pentru care se ruga si încetează de a mai avea constiinta trupului. Rugăciunea iubirii dumnezeiesti devine propria noastră fiintă, propriul nostru trup.

Sufletul se poate întoarce în această lume. Dar mintea omului, care a experiat învierea si a ajuns în chip existential aproape de vesnicie, e încă si mai convinsă de faptul că tragedia si păcatul sunt consecinta păcatului, si că nu există alta cale de mântuire decât prin Hristos.



|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|