Parohia Sfantul Nicodim din Craiova

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Tragedia lui Iuda

de Nicolae Steinhardt
Tragedia lui Iuda a fost pentru unii gânditori, dramaturgi, oameni de buna credinta si diletanti ai teologiei imbold pentru a încerca sa-l dezvinovateasca. Rationamentul lor e în general usor de urmarit si asimilat: daca Iscarioteanul nu L-ar fi predat pe Iisus saducheilor, planul divin nu s-ar fi putut realiza si mântuirea nu ar fi avut loc. Cum de l-am osândit pe cel care nu si-a jucat decât rolul, care a fost o rotita necesara într-un angrenaj, un resort indispensabil într-o actiune ce nu si-ar fi aflat deznodamântul fara prezenta unui tradator? Drept e sa fie condamnat si dispretuit cel care a facut ce trebuie?

Asa e tâlcul piesei lui Paul Raynal (A patimit sub Pontiu Pilat) jucata pe scena Comediei Franceze în 1938.
Parerea careia ma raliez recunoaste deplina vinovatie a lui Iuda si constata ca argumentele de tip Paul Raynal sunt gresite, oricât ar fi ele de seducatoare prin marinimia pe care o dovedesc si laudabila dorinta de a voi sa dezvinovateasca pe un acuzat. Pe Iuda nu se cade însa a-l scoate basma curata, deoarece el este efectiv culpabil si nu exista motive pentru a-l achita.

În prealabil este bine sa precizam ca Dumnezeu s-a folosit de netrebnicia lui Iuda, cunoscând-o, ceea ce nu înseamna câtusi de putin ca i-a dat El lui Iuda menirea de vânzator. Iscarioteanul nu fusese distribuit în rolul sau nefast ci, stiindu-se dinainte ce ticalosie ar fi gata sa faca, si-a elaborat un plan în care ticalosia sa era una din piesele angrenajului. Daca noi suntem lamuriti asupra mârsaviei cuiva si, atunci când se iveste prilejul, constatam ca se poarta mârsav, precum ne si asteptam sa procedeze, nu rezulta de aici ca respectivul este nevinovat deoarece si-a sustinut rolul.

Trecând la fond, putem constata ca marele pacat al lui Iuda în argumentarea de tip Paul Raynal este unul de trufie dementa: vointa lui de a se ridica la rang de colaborator al lui Dumnezeu si de a participa la actul mântuirii de pe pozitii neomenesti. Da, nu-i exclus ca Iuda sa fi rationat asa cum presupun Paul Raynal si altii: îsi va fi spus ca daca nu se afla cineva care sa-L predea pe Iisus Hristos autoritatilor iudaice, El nu va putea suferi si nu va fi în masura a-si împlini misiunea mântuitoare. Si atunci a luat asupra-si aceasta sarcina, consimtind sa treaca drept vânzator, în ochii vulgului. Rationând astfel, Iuda uita (ori se facea ca uita) ce este si unde se afla. Ce este om; si unde se afla pe acest pamânt. Rationamentul lui Iuda (în cazul ca acordam teoriei lui Paul Raynal caracterul de ipoteza verosimila) implica ferma convingere ca e egal cu Dumnezeu si ca se afla pe cine stie ce tarâm privilegiat la care oamenii obisnuiti nu au acces. Iuda s-a crezut si s-a voit co-redemptor. Aceasta a fost uriasa, nenorocita, tragica lui greseala. A rationat prea subtil si prea sofisticat si s-a trufit peste orice închipuire.

Ce putea face? Ce trebuia sa faca? Sa judece nespus mai simplu si mai uman, as spune mai taraneste si mai batrâneste. S-ar fi cuvenit sa-si spuna mereu, oricând era vizat de ispita demonica a asumarii rolului de co-redemptor: treci îndaratul meu, satano, eu nu-s decât un biet om pacatos. Nu ma amagi pe mine cu sarcini care tin de cei de sus. N-are cine sa aduca la îndeplinire iconomia divina? N-as crede ca Dumnezeu nu poate gasi si alte mijloace. Oricum, nu stiu. Nu ma amestec. Nu-i treaba mea de om. E treaba lui Dumnezeu, eu una stiu si buna: prietenul si învatatorul nu mi-l vând si nu mi-l tradez.

Daca Iuda ar fi judecat astfel simplu, taraneste, batrâneste, modest el n-ar fi ajuns sa cada în groaznicul sau pacat. Ca pacat a fost, a recunoscut-o singur, de vreme ce l-au chinuit remuscarile, ca a restituit banii si ca, în cele din urma, s-a sinucis.

Cei care încearca sa-l apere pe Iuda savârsesc o greseala asemanatoare cu pacatul sau: judeca prea subtil si prea sofisticat. Aici totul se datoreste complicatiei, trufiei, parasirii terenului sigur al bunului simt nitel rudimentar. Dar în situatii limita, în situatii delicate si dubioase, singurul criteriu solid, singurul refugiu sigur este bunul simt, suprema solutie este simplitatea cea mai bruta. Ea ne este scapare, ea ne este liman, ea ne este stânca, temelie, cetate: este Burg. Ce trebuia sa faca Iuda? Sa nu se preocupe de lucruri care-L priveau pe Dumnezeu si tineau de nesfârsita Sa întelepciune. Nu-L vindea Iuda pe Hristos? S-ar fi gasit alta solutie pentru realizarea jertfei; ca doar nu depindea Dumnezeu exclusiv de Iuda bar Simon din Keriot si s-ar mai fi gasit o cale si fara el. Datoria lui Iuda era sa judece simplist, cu o totala lipsa de imaginatie si de largi perspective: cât mai îndaratnic, cât mai îngradit, mai dobitoceste, mai umil: eu nu-s Dumnezeu si nici co-redemptor, eu îs un biet om. Eu prietenul si învatatorul nu mi-L vând. Atâta stiu (lucru stiut de toata lumea, din mosi stramosi). Altceva nimic. De aici nu ies. Rationamentul meu e limitat si îngust? O fi. Dar de le nu ma departez. Am zis. Faceti ce stiti, lasati-ma în pace. Nu mie îmi revine sarcina mântuirii lumii, eu am atributii nespus mai smerite, dar pe acelea le împlinesc. Se poate, prin urmare, ca motivele care l-au determinat pe Iuda sa fi fost mult mai subtile si mai complicate decât cel indicat de Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar, ca si în cazul lui Brutus ori unui Raskolnicov, motivarea crimei este cu desavârsire acoperita de oroarea termenului lingvistic care mereu îsi impune denumirea, iar nu argumentele si justificarea filosofico-cerebrala a celui care o comite. Oricât de nietzscheiana si de înaltatoare va fi fost justificarea launtrica a intelectualului Raskolnicov si, în fond, de spiritual dezinteresata, îndelung rationata sa crima, pâna la urma, tot drept dubla crima sordida va fi cunoscuta si tot de organele trivialei politii si functionarestii procuraturi va fi anchetata. Din oricât de sublime si de patriotice motive si-a împlântat Brutus pumnalul în trupul dictatorului pe viata, cu veleitati de rege, tot sângele parintelui sau adoptiv a fost împroscat si istoria existentiala inevitabila realitate tot numai cuvintele Si tu, fiule le-a retinut. Se poate ca pe Iuda sa nu-l fi îmboldit simpla cupiditate, dar posteritatea retinând numai fapta bruta si dându-i numele ei generic (fara a se preocupa de vointa de participare la un plan de redemptiune ce ar fi ramas în gol daca nu intervenea el) drept vânzator îl va califica si va face pe veci din numele lui sinonimul tradarii.

Spiritul, înainte de a se angaja în fenomenalitate, se cade sa se înarmeze cu multa smerenie si sa stie ca va avea de a face:
a) atât cu previzibila si uluitoarea complicatie a vietii, cât si cu
b) vechile, nemiloasele, cinicele nume date lucrurilor si faptelor si care au puterea si darul de a pune pângaritor si rece la punct cele mai sofisticate rationamente si mai bune intentii. Crima, adulter, tradare sunt numele date cu cinism si egalitara indiferenta de lumea fenomenala unor actiuni înapoia carora stau complicate si câteodata nespus de pure consideratii. Ce-i pasa realitatii? Ea nu-ti cerceteaza inima, rarunchii si mintea, ci deschide vechile dictionare mucegaite si cele mai noi suplimente argotice spre a scoate dintr-însele denumirile cele mai împutite si mai 'ordinare', mai grele de povara tuturor strabunelor faradelegi.

Lucrurile acestea le-ar fi înteles usor orice organ de ancheta care, supunându-l pe Iuda unui interogatoriu, repede ar fi terminat cu el.
  • # Ai fost la popi, ma?
  • # Da, dar sa vedeti ca...
  • # Ma, ai luat bani de la ei, recunosti?
  • # Recunosc, însa eu nu i-am cerut. Ei m-au silit sa-i iau.
  • # Lasa asta, i-ai luat ori nu? Raspunde!
  • # I-am luat.
  • # Si le-ai aratat locul unde urma sa vina husânul?
  • # Eu am vrut cu totul altceva...
  • # Tu raspunde la întrebari. Le-ai aratat?
  • # Da.
  • # Asa. Si pe acela l-ai sarutat?
  • # Mi-era prieten.
  • # Ma podoaba, tu ca prieten l-ai sarutat ori ca indicator?
  • # Eu am vrut sa-l ajut sa ...
  • # Nu tine, ma, tu ai vândut pontul si-ai mers acolo sa-l predai oamenilor popimii, asa-i?
  • # Eu...
  • # Atunci ce-o tot întorci ca la Ploiesti?
  • # Dar banii i-am dat înapoi si m-am sinucis.
  • # Pai tocmai asta dovedeste ca te recunosti vinovat si ca esti agent informator.
Exista inclusa în cuvinte o putoare a uzurii si salasluieste în fapte o concretete irezistibila careia subtilitatea argutiilor si complicata gingasa sofistica a motivarii nu le pot face fata.
Intentiile dramaturgului Paul Raynal (altminteri scriitor de buna calitate si autorul câtorva nobile si frumoase piese) au fost bune, dar eroarea lui e totala.

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|