Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

CUVÂNT PENTRU PSALMI AL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU EFREM SIRUL

Sursa : Psaltirea, Editura Cartea Ortodoxă Alexandria 2005

Pentru dragoste acestea fie zise, si decât acestea mai multe. Iar noi iarăsi către prochimen să ne întoarcem, si pentru pocăinta si pentru judecata ceea ce va să fie să gândim, că acestea de-a pururea este de nevoie a le cugeta. Că ziua Domnului ca un fur noaptea, asa va veni. Deci pentru aceasta noaptea si ziua, la ceasul cel mai de pe urmă priviti, si intru legea Domnului să cugetati ziua si noaptea. Grăieste lui Dumnezeu multe, si oamenilor putine. Si dacă mâna o intinzi la lucru, gura să cânte si mintea să se roage, psalmul în gură să-ti fie neîncetat. Că numele lui Dumnezeu pornindu-se, izgoneste pe draci si sfinteste pe cântătorul de psalmi.
Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărtiti, al celor învrăjbiti împăcător. Psalmul este aducătorul de ajutor al îngerilor, armă întru frica de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrânitilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită.. Psalmul pe pustietăti le face sălase, pe târguri le întelepteste, al celor noi începători învătătură de slovă, al celor sporiti crestere, al celor desăvârsiti întărire, glas al Bisericii. Acesta praznicelor le dă strălucire, acesta pe intristarea cea după Dumnezeu o zideste.
Că psalmul si din inimă de piatră scoate lacrimi. Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfintire a trupurilor. Pe acesta, fratilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l; si prin case, si în călătorii, si dormind, si sculându-ne, grăind între noi însine cu psalmi si cu laude si cu cântări duhovnicesti. Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea desartă o surghiuneste, pe râs il domoleste, pe judecată o pomeneste, pe suflet către Dumnezeu îl desteaptă, împreună cu îngerii dăntuieste.
Unde este psalmul cu umilinta, acolo este si Dumnezeu cu îngerii; iar unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, si vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfintitele cărti si citirile, acolo este veselie a dreptilor si mântuire a auzitorilor; iar unde sunt alăute si hore, acolo este întunecare a bărbatilor si a femeilor si praznicul diavolului. O, ce viclenie rea si aflări ale diavolului! Cum prin mestesug pe fiecare il împiedică, si îl amăgeste, si îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe niste bune!
Astăzi cu părere cântă psalmi, si mâine cu sârguintă joacă. Astăzi sunt crestini, si mâine păgâni. Astăzi bine lăudati, si mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, si mâine împotrivnici ai lui Durnnezeu. Nu vă amăgiti; nici un rob nu poate să slujească la doi domni, după cum este scris: nu puteti a-i sluji lui Dunmezeu si împreună cu diavolul a dăntui.
Să-I slujim Lui ca niste adevărati robi ai lui Hristos, să ne închinam Lui, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă; si să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjura căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia stati-i împotrivă, ca niste tari ostasi ai lui Hristos, slujindu-I Lui.
Nu astăzi să cânti psalmi, si mâine să dăntuiesti. Nu astăzi să te pocăiesti de păcatele tale, si mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citesti, si mâine să lăutăresti. Nu astăzi să te înfrânezi, si mâine să te apropii aicea si acolo împrejur purtându-te, si de toti batjocorindu-te. Nu, fratilor, nu asa să pierdem vremea mântuirei noastre, jucând si batjocorindu-ne. Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând si păzind. Să nu socotesti ca niste rele, frate, pe merinzile vietii celei vesnice, să nu lepezi mancarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te lenevesti de culcarea pe jos, să nu părăsesti cântarea de psalmi; că acestea si cele asemenea acestora, la viată, la bucurie, la veselie si la odihnă vesnică te vor trimite pe tine. Iubeste tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte o departeaza de la Dumnezeu.

(Din Tomul al III, fila 37)
Psalmul 50

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|