Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

8. Primejdia laxismului

de Savatie Bastovoi

Pogorămintele făcute de Sfintii Părinti au un cu totul alt caracter decât pogorămintele propuse de miscarea laxistă în Biserica Romano-Catolică din sec. XVII. Nu este vorba aici de un laxism ca urmare a unei vieti personale dezordonate si pline de desfătări, după principiul: "Fac eu, să facă si altii, pentru că-s alte timpuri".

Sfântul ierarh Luca Voino-Iasinetki, un mărturisitor care a traversat lagărele comuniste, în circularele sale îsi atentiona preotii să nu cadă în înselarea de a recomanda si altora slăbiciunile lor personale, ca pe unele pe care Dumnezeu le iartă usor, ci să canonisească după cuviintă.( În carte se mai găsesc câteva referinte la autori despre care nu pot oferi note concrete. Aceasta este pentru că, aflându-mă în România, nu am la îndemână cărtile. Oricum, ele sunt în rusă si nu stiu dacă îi foloseste cititorului să le cunoască titlul. Garantez însă că aceste cărti si autori nu sunt inventati de mine si, la nevoie, pot fi verificate). Există, de exemplu, în zilele noastre preoti care zic că a nu tine cele patru posturi de peste an nu este păcat, deoarece ei însisi nu le tin. Sigur că în felul acesta se pierde si preotul si cel povătuit de el. Asa am găsit, în cartea unei duhovnic român foarte vestit (Îmi reactualizez doleanta de a nu da numele exemplelor negative. Dacă cineva vrea să verifice autenticitatea surselor citate de mine, să-mi scrie pe savatieb@hotmail.com), o încuviintare de a merge călugării la nunti si la petreceri, cu argumentul că si el merge la nunti. Nu cred că este bine să se spună asa ceva, pentru că, în cazul dat, nu se adresează unui frate care a venit să se pocăiască în chilia lui, ci vorbeste despre tagma călugărească la general, care trebuie să rămână model de asceză si lepădare de lume. Asa laxistii romano-catolici din sec. XVII au ajuns să spună ca masturbarea si avortul in primele 40 de zile nu sunt păcate (sirul continuă). "Riscurile acestea trebuie luate în seamă, mai ales în vârtejul societătii contemporane, când viata s-a transformat într-un can-can general. Diferenta dintre cele două pricini ale pogorământului este mare. Dacă un preot care nu tine posturile îti spune să nu postesti pare că nu faci nici un păcat si nu te îndrepti niciodată. Dar când îti dezleagă postul un preot care el însusi posteste, te mustră cugetul pentru că te numeri printre cei handicapati, printre credincosii de la usa bisericii, care nu pot îndeplini nici măcar lucrurile elementare. În această situatie, penitentul nu percepe (Vezi mai în amănunt la Jean Delumeau, Mărturisirea si iertare. Dificultătile confesiunii, Secolele XVIII -Ed. Polirom -1998.) dezlegarea postului ca pe o favoare, ci ca pe o amânare, ca pe o lipsă de încredere. De la un timp, el întelege că se află în situatia unui băietandru pe care băietii mai mari nu-l lasă în terenul de fotbal, rezervându-i doar umila plăcere de a aduce mingea când cineva o bate aiurea. Este un fel de a spune din partea duhovnicului: "Eu te las să faci astfel pentru că esti neputincios si slab, dar când te vei înzdrăveni, va trebui să faci si tu ceea ce vezi la mine". Aceste cuvinte însă nu trebuie să le rostească duhovnicul niciodată, ele singure vor bate ca o ciocănitoare în pieptul celui dornic de desăvârsire, până vor răzbi.

Sfintii nu făceau niciodată concesii pentru că ei însisi si le permiteau, ci pentru luciditatea duhovnicească. Îngăduinta sfântului fată de păcătos, cum am mai spus, avea scopul de a-1 încuraja să facă măcar putinul bine pe care îl face, pentru că perseverenta în putin duce la cele mari. Pogorământul duhovnicesc este o descoperire a Duhului Sfânt si presupune angajarea duhovnicului în lupta credinciosului. A face un pogorământ înseamnă a lua asupra sa restul de povară pe care nu 1-a putut duce cel slab, pentru ca împreună să ajungă la destinatie. Aceasta înseamnă "a-ti pune sufletul pentru prietenul tău" (In. 15, 13). Asa a fost înteles pogorământul în traditia ortodoxă dintotdeauna, nu ca o abandonare în păcat, nu ca o credintă netoată că, până la urmă, păcatele nu sunt chiar atât de mari si poti să le faci în continuare. Nu. Ci ca un "fă cât poti, chiar dacă ceea ce poti este încă putin."

Contează nu performantele, ci efortul de vointă făcut de păcătos. De aceea Sfintii laudă nu atât roadele, care la început sunt foarte slabe, cât vointa, care la început este mai mare decât roadele mari ale celor desăvârsiti. Începătorul trebuie încurajat să nu se deznădăjduiască când vede discrepanta atât de mare dintre efortul depus si rezultat, pentru că Dumnezeu îl judecă pentru vointă, căci anume vointa este cea pe care se grăbesc să o atace demonii.

Angajarea în lupta celuilalt cunoaste uneori proportii cutremurătoare. De aceea nu este nici o exagerare a o considera ca pe o punere a sufletului pentru aproapele tău, cea mai desăvârsită dragoste. Ca să ilustrez cum întelege traditia ortodoxă această angajare, voi aduce iarăsi un caz din Pateric. Se spune că a venit unul din bătrâni la avea Ahila si 1-a văzut pe el scuipând sânge din gura lui si 1-a întrebat: "Ce este aceasta, părinte?" Răspunsa bătrânul "Este cuvântul fratelui care m-a mâhnit si m-am silit să nu-l vestesc lui, si m-am rugat lui Dumnezeu ca să-l ridice de la mine. Si s-a făcut cuvântul lui ca sângele în gura mea si l-am scuipat jos. Si m-am linistit. Si mâhnirea am uitat-o".( Patericul Egiptean, pentru avva Ahila, 4)


Sursa: În căutarea aproapelui pierdut - Savatie Bastovoi, Editura Marineasa. Timisoara, 2002

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|