Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

4. Evită să declansezi prejudecătile celuilalt

de Savatie Bastovoi

Este foarte important să evităm declansarea prejudecătilor. Nu da niciodată răspunsurile asteptate. De exemplu, când un harizmat îti spune că are descoperiri de la Duhul Sfânt, nu-i răspunde că "si satana ia chip de înger al luminii". Acela deja asteaptă acest răspuns, pentru că asa i-a zis pastorul că răspunde un ortodox la această provocare. Răspunzând astfel, tu nu faci decât să întăresti credinta interlocutorului tău în infailibilitatea si vizionarismul pastorului său. In aceeasi clipă el simte că tot ce a învătat în secta sa este dumnezeiesc, iar tu devii în ochii lui un exemplar tipic de om înselat de diavol.

M-au invitat odată niste prieteni misionari să merg la o dispută cu harizmatii, la cererea unui preot de tară. Aceasta a avut 1oc chiar în casa lor de rugăciune si au luat parte numai liderii sectei. La un moment dat acestia au pierdut firul metodicii lor de discutie cu ortodocsii, deoarece noi nicidecum nu am pronuntat cuvintele "Sfintii Părinti" si "sfânta traditie".

Să vedeti în ce încurcătură îl pune pe un sectant faptul că nu te porti asa cum l-au învătat pe el la cursurile de evanghelizare. De exemplu, acestia abia asteaptă să ridici putin vocea ca să înceapă: "Vedeti, nu aveti duhul dragostei lui Hristos, asa v-ati învătat voi, preotii, numai să conduceti si toată lumea să vă pupe mâna".

După ce discutia "oficială" s-a încheiat si fiecare din noi a rămas fată în fată cu câte un grupulet de sectanti, eu m-am gândit să-i fac o surpriză celui care vorbea mai mult. Taman când interlocutorul meu delira fascinat de cele câteva cuvinte grecesti prin care încerca să-mi arate că Biblia ortodocsilor nu-i bună, în loc să-l numesc satană si să-l blestem, eu m-am apropiat si 1-am luat prieteneste de umeri, chemându-1 de-o parte. Tu, din ce sat esti, frate?" Acesta, fâstâcit cu totul, mi-a răspuns: "Din Copanca ···" Zic: "Si asa te-au învătat pe tine in Copanca să tâlcuiesti Scriptura?" Zice: "Nu, că satul nostru nu-i departe de mănăstirea voastră si eu de multe ori am fost la mănăstire···" Zic, fără să-l las din brate: "N-ar strica să mai mergi la mănăstire, că maică-ta cred că merge".

Sparge tiparul, simplifică discursul, adu-l pe interlocutor la normalitate. Smulgeti-vă din suvoiul de citate si versete din Biblie, care transformă totul într-un fel de show. Vorbiti ca doi oameni de treabă, pur si simplu, nu ca doi concurenti la alegeri. Hristos rămâne acelasi, indiferent de câte citate stie fiecare. Învingător este cel care a instaurat dragostea, nu cel care a stiut să citeze mai spectaculos Scriptura.

Am arătat, desigur, numai un exemplu cum se poate face acest lucru. Anume în acest fel trebuia dezarmat un tânăr harizmat din Basarabia. Fiecare însă trebuie să se adapteze în functie de interlocutor. In cazul adus, am procedat astfel din câteva motive. In primul rând, stiam că sectantii n-au voie să numească frate pe un ortodox (în special harizmatii si martorii lui Iehova) (Îi anunt pe cei care vor să experimenteze astfel de lucruri să fie foarte precauti, pentru că mai ales sectele neoprotestante practică un cameleonism admirabil, asa că ele diferă de la "sat la sat", desi poartă acelasi nume.). În clipa în care eu l-am îmbrătisat de fată cu membrii sectei lui si i-am zis "frate" acesta si-a pierdut graiul, la propriu. Pentru o chestie de asta poti fi dat afară din sectă. Totodată, eu stiam că el nu se poate apăra de îmbrătisarea mea, pentru că altfel ar fi părut lipsit de dragoste, pe care chiar mai înainte sustinea că nu o au ortodocsii. In al doilea rând, analizându-i gesturile, mi-am dat seama că este de la tară. Atunci, peste primul soc, am adăugat altul: în loc să mă stingheresc din cauza cuvintelor grecesti, asa cum i-a zis lui pastorul că trebuie să reactionez, sau să-l blestem, eu l-am întrebat din ce sat este. Iar aceasta este cea mai grozavă armă: să-l readuci pe om la origini. Nu este deloc acel mod jignitor de a numi pe cineva "tăran", ar fi păcat, ci tocmai aducerea la origini în sensul cel mai profund. Să-l simplifici pe om.

Satul este vârsta inocentei, vârsta fericirii. Întrebati-o pe o prostituată din ce sat este (cele mai multe sunt de la tară, căci sărăcia le-a adus la asta), dar întrebati-o cu blândete, si veti vedea că se înseninează. Aproape nimeni nu păcătuieste în sat, toti păcătuiesc departe de satul lor. Chiar si cele mai ieftine prostituate nu se culcă cu bărbatii din satul lor si din cauza asta de multe ori sunt plefturite de acestia: "Cum adică, cu străinii te culci, iar cu noi nu te culci?" Desfrânata nu poate păcătui în satul ei, acesta este locusorul ei sfânt, paradisul ei. Aici este mama ei si copilăria în care ar vrea să se întoarcă, atunci când îi este greu. De aceea 1-am întrebat pe fratele meu harizmat din ce sat este, pentru ca să i se facă dor de inocenta de odinioară, când mergea cu mama lui la biserică si nu pocea cuvintele ca pe casetele cu predici din America. Numai asa îsi putea da seama cât de artificial era felul lui nou de viată. Satul sensibilizează tocmai pentru faptul că exprimă originea. Din acest punct de vedere, toti oamenii sunt oarecum de la sat, adică au în străfundurile lor nostalgia simplitătii, nostalgia originilor. Ea poate fi provocată foarte usor prin aducerea discutiei despre părinti, despre oamenii dragi în general. S-a întâmplat să fiu într-o noapte pe o stradă lăturalnică din Chisinău. Când am ajuns în dreptul unei tarabe, o femeie veselă, ascultându-si prejudecata ei despre călugări, mă strigă: "Părinte, îi păcat să fumezi?". Eu i-am dat peste cap asteptările. M-am oprit, am făcut câtiva pasi înapoi, pentru că de felul meu merg foarte repede si am rugat-o să repete întrebarea. Atunci ea si-a dat seama că a pus această întrebare doar ca să se distreze, convinsă că nu o voi băga în seamă căci stia si ea foarte bine răspunsul. M-am oprit doar ca să-i spulber această prejudecată. Există o multime de oameni pentru care preotii, mai ales călugării, nici nu sunt oameni, sunt doar un fel de personaje din bancuri. Intr-un cuvânt, nu sunt reali. Acesti oameni nu au vorbit niciodată in viată cu un călugăr, pentru ei e o mirare chiar si faptul că monahii stiu să vorbească. Acum, această femeie nu era bucuroasă de ceea ce a făcut, ca un copil care apasă, în joacă, butonul de la masina de spălat si nu mai stie să-l oprească. Zic: "E păcat, dar sunt păcate si mai mari decât fumatul". "Da? Care-s ele?" Si pentru că am văzut în ea o sinceritate copilărească (rusinea îl aduce pe om la această stare), am hotărât să-i povestesc despre păcate. Am făcut asta pentru că stiam că nimeni in viată încă nu i-a vorbit despre păcate si nu avea nici o vină că era asa cum era. În jurul nostru s-au strâns si celelalte femei care vindeau cu ea si, din întrebare în întrebare, am făcut o seară de catehizare. Dintr-odată însă a coborât dintr-o masină un tânăr beat, asa cum stiu să se îmbete tinerii în Chisinău, si, venind la ele, căuta prilej de scandal. Nu tin minte cum a izbucnit neîntelegerea între ei, dar acesta a început să le zgâltâie masa si să le ameninte că le bate. Pe moment nu stiam ce-ar fi mai bine să facă un călugăr: să stea sau să plece? Dar pe urmă mi-au venit în minte niste cuvinte de-ale Sfântului Ioan Gură de Aur despre făcătorii de pace si m-am apropiat de tânăr. Acesta avea în mână o sticlă de vin din care mai trăgea câte o înghițitură. Zic: "Ce sărbătorim, frate?" si-l iau de umăr, ca pe un cunoscut. (Trebuie să stiti că acest a lua de umăr la rusi înseamnă a arăta că esti de o potrivă, că îl tratezi de la egal la egal. Este si foarte riscant, de altfel, pentru că poti lua o bătaie foarte bună pentru asta). Acela se uită la mine si cu greu se dezmeticeste, văzînd că sunt călugăr. Zice: "E ziua mea si am făcut un chef cu băietii". Zic: "Esti din Chisinău sau esti student?" Acesta îmi întinde sticla si mie, iar eu le îndemn si pe femei: "Beti de sănătatea fratelui, că-i ziua lui". Eu mă gândeam să golim mai repede sticla aceea, ca să nu-si piardă acela mintile cu totul, că era la limită. Ele însă vroiau s-o facă pe sfintele fată de mine si refuzau. Zic: "Scoateti paharele", pentru că stiam că au obiceiul să tină sub tejghea paharele cu care beau votcă. Acela îmi zice, sorbind din sticlă: "Nu sunt din Chisinău, sunt din satul cutare si sunt student". Zic: "Ai părinti bătrâni? E greu acum în sat, vine si iarna. Le-ai tăiat lemne pentru iarnă?" Si atunci, tânărul acesta, care era gata să răstoarne si să bată, si-a băgat capul în umărul meu, scrâsnind: "Nu, nu le-am tăiat lemne". Si a început a plânge în hohote ca un om care îsi plânge un mort, nemaitinând seama de femeile acelea. Asa am plecat amândoi îmbrătisati.

Ne-am despărtit târziu de acel tânăr si nu 1-am mai văzut de atunci. Poate dacă 1-as întâlni nici nu l-as mai cunoaste, pentru că era noapte si nu i-am văzut bine fata.

Prejudecătile stau între slujitorii lui Hristos si restul lumii ca un zid. Le stim cu totii care sunt ele. Deci, să nu le hrănim prin purtările noastre. Cei dintâi se grăbesc să-i eticheteze pe ceilalti, iar aceia încă nu au avut ocazia să scape de urmările ateismului stiintific si a umanismului desacralizat. De aceea, de multe ori, e nevoie de actiuni socante care să dărâme, ca un fulger, zidul acesta al indiferentei.

Am fost si eu martor la o convertire care ar putea alcătui un capitol dintr-un pateric contemporan. M-am întâmplat cu un ieromonah de la Noul Neamt în Chisinău trimisi cu ceva ascultare de la mănăstire. Pe drum acesta m-a invitat să mergem la verisorul lui, cu care nu s-a văzut de la intrarea lui în mănăstire. N-am vrut să-l refuz, desi mie nu-mi prea place să intru în case străine neinvitat.

Când am intrat in casă, m-a izbit acel duh cumplit al pustietătii, care mie îmi era cunoscut. Verisorul acesta concubina cu o fetiscană care se prostitua prin Grecia. El însusi era hot de masini si hot de tot ce vrei. Pe masă erau câteva sticle de votcă ieftină, niste lămâi si parcă niste peste. Tot atunci mai intrase o pereche, cam cu aceleasi îndeletniciri. Toti fumau, si bărbatii si fetele.

Închipuiti-vă cum arătau doi călugări la această masă. Prietenul meu încă avea ce vorbi cu ei, că-i cunostea, eu însă chiar nu aveam nici un rost acolo. Cu toate că, se pare, rostul a fost acela de a vedea si de a putea scrie acum despre asta. Atmosfera aceea de betie rusească era atât de apăsătoare, încât începuse să-mi macine încetul cu încetul linistea sufletească. Vedeam că mă cufund într-o tristete aproape bacoviană. Si la toate acestea a pus capac purtarea prietenului meu. Acesta s-a pus umăr la umăr cu ceilalți si bea votcă cu lămâie. Am început să mă îngrijorez. Zic: "Acesta acu" se îmbată si, până la urmă, ne mai trezim în pat cu vreo femeie". N-am îndrăznit însă să-i spun nimic, ziceam si eu "Doamne Iisuse..." cum puteam, asteptând să se termine totul mai repede.

Până la urmă m-am cufundat în judecare, convins că ceea ce face el chiar e un mare păcat, că nu este el ca Sfintii Părinti care recurgeau la astfel de metode extreme pentru a câstiga un om. Că, oricum, un om ca vărul său nu-l convertesc nici o mie de Sfinti. Mai ales că acela nu mai sfârsea cu glumele si batjocura. Asa am si plecat, cu acest gust amar de zădărnicie.

Peste câteva luni însă ne-am pomenit cu acel văr la mănăstire. Acesta se întâlnise cu un om căruia îi furase BMW-ul, dar, spre mirarea lui, acela nu i-a luat masina, ci doar i-a zis: "Să stii că tu nu o să mori de moarte bună". Această întâmplare l-a determinat să lase viata pe care a dus-o si să aleagă monahismul. Fratele acesta a petrecut în mănăstire doar câteva luni si a murit. În timp ce umfla roata de la camion, că avea ascultarea asta. De la presiune, i-a sărit discul în frunte. A mai trăit câteva zile în spital, în comă. În ultima zi s-a sculat si a umblat, spre mirarea medicilor. La capul lui stătea un frate rus, care-i cânta "Bucură-te, Stăpână, milostivă pentru noi înaintea lui Dumnezeu mijlocitoare". Ii plăcea si-l ruga pe fratele să-i cânte iarăsi si iarăsi. A murit ascultând acest cântec. Atunci am înteles că prietenul meu ieromonah, atunci când îl judecam eu, nu a băut votcă, ci dragoste.

Si acesta este un fel de a înfăptui cuvintele Apostolului Pavel, care rămân la fel de valabile si astăzi, în ciuda comportamentului de lemn pe care si-l însusesc crestinii: "Cu iudeii am fost ca un iudeu, care să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt de sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, desi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci având legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea; cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii" (I Cor. 9, 20-22).


Sursa: În căutarea aproapelui pierdut - Savatie Bastovoi, Editura Marineasa. Timisoara, 2002

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|