Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Predica la duminica a 5-a dupa Rusalii

de Nicolae Steinhardt
Fie ca a fost vorba de tinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizati, textul evanghelic al zilei apare în trei variante(la Matei 8, 28-34; Marcu 5, 1-19; Luca 8, 26-39) evoca, socotesc, cinci idei fundamentale.

Prima: Sufletul unui om face mai mult decât o turma de porci, fie ea de doua mii de capete. De nespus mai mare de valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materiala, oricât de însemnata.
Unii si-au pus întrebarea de ce oare a îngaduit Hristos demonilor sa intre în porci? Oare n-a prevazut ca animalele se vor arunca în apa lacului si vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere si nu S-a aratat nepasator de paguba pricinuita locuitorilor? Raspunsul nu poate fi decât ca Domnul a stiut prea bine ce se va întâmpla. Dinadins a îngaduit pieirea porcilor pentru ca sa se afirme cu strasnicie mai marele pret al unui suflet omenesc decât al unor oricât de numeroase animale.

A doua: Frica e pricina de alungare a lui Hristos. Când gherghesenii (Luca 8, 37) sunt 'cuprinsi de frica mare' ce fac? 'Îl roaga pe Hristos sa plece de la ei.' Asadar, efectul dintâi al fricii este alungarea lui Hristos, lepadarea de El. Domnul întotdeauna si-a învatat adeptii si ucenicii sa nu fie fricosi: nu va temeti! le zice, nu fiti fricosi! De ce sunteti fricosi? Nu va înspaimântati! Îndrazneste, fiica, îndrazniti, îndrazniti, Eu am biruit lumea. În Apocalipsa (21, 8), fricosii sunt cei dintâi mentionati printre menitii iezerului de foc si de pucioasa.
Frica este un pacat iar curajul este o virtute crestineasca. Nici ca se putea sa fie altminteri într-o religie al carei Întemeietor S-a urcat vitejeste pe cruce.

A treia: din textele evanghelice reiese ca demonii Îl cunosc pe Hristos, stiu cum nu se poate mai limpede Cine este: Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt (Matei 8, 29; Marcu 5, 7; Luca 8, 28). Rezulta de aici ca si demonii sunt crestini, de vreme ce-L cunosc pe Hristos si-L recunosc ca pe Fiul si Sfântul lui Dumnezeu? Desigur ca nu, desi s-ar parea ca da. Demonii cunosc (altfel spus: cred) si se tem. Dar cunoasterea si teama nu ajung pentru a conferi calitatea de crestin. Se mai cer neaparat, pentru ca sa se învredniceasca a fi numit cineva crestin, înca doua însusiri: iubirea, ascultarea. Sa-L iubeasca adica pe Hristos si sa-I faca voia, sa-I împlineasca poruncile, sa se straduiasca din rasputeri a le împlini întocmai. Numai cunoasterea, iubirea si ascultarea alcatuiesc, laolalta, dovada crestinatatii.

A patra este legata de raspunsul dat de catre demon întrebarii lui Hristos: care-ti este numele?, raspunsul fiind (Marcu 5, 9): 'Legiune (ori ostire ori leghion) este numele meu caci suntem numerosi.' (Legiunea, unitate militara romana, cuprindea, dupa cum se stie, cca 5-6000 de oameni).

Rezulta de aici ca daca îngaduim unui singur pacat sa puna stapânire pe sufletul si pe trupul nostru, altfel spus unui singur demon sa patrunda înauntrul fiintei noastre, suntem pierduti. Acel unic se va înmulti, va prolifera (cum se spune în termeni medicali); multime mare de draci va veni asupra-ne buluc, gramada, potop. Pacatele si dracii se înmultesc întocmai ca microbii patogeni care patrund în corpul nostru si ne îmbolnavesc, salasluindu-se într-un teren prielnic.

Înmultirea dracilor si intrarea noastra sub stapânirea lor se mai aseamana si cu înrobirea toxicomanului de catre un halucinogen (stupefiant, drog). Fie ca drogul se numeste hasis, morfina, cocaina ori heroina, rezultatul e acelasi: dependenta toxicomanului de acel drog. Medicii zic dependenta, dar vorbind pe româneste substantivul trebuie talmacit: robie. Vor fi oameni care vor grai: dar daca încerc, de curiozitate, numai o singura pastila, ori îmi torn doar zece picaturi într-un pahar cu apa, ori folosesc o singura doza de substanta injectabila, o singura seringa, ori trag pe nas un pic de praf halucinogen, ce-are sa fie? Nu va fi nimic!

Va fi. Caci de îndata se instaleaza obisnuinta, celulele trupului se îmbiba cu stupefiantul respectiv si, din ce în ce mai frecvent si mai poruncitor, vor cere cantitati din ce în ce mai mari dintr-însul. Ajuns în starea aceea, toxicomanul va recurge la orice mijloc pentru a-si procura substanta stapâna: va fura, va ucide chiar, va savârsi orice faradelege. Iar cura de dezintoxicare este extrem de grea, dureroasa, costisitoare si aleatorie; ea nu da, în general, decât rezultate partiale si vremelnice; curând, toxicomanul va cadea din nou sub imperiul halucinogenului si-si va petrece viata între spitalul de dezintoxicare (nespus mai rau si mai lugubru decât orice închisoare) si scurte perioade de chinuita haladuire în lumea celor sanatosi si neînlantuiti de diavol.

A cincea: pericolul demonismului. Dostoievski în Demonii, Thomas Mann în Doktor Faustus si Heimito von Doderor, într-o carte ce poarta acelasi titlu ca a lui Dostoievski, demonstreaza limpede existenta demonului în a carui existenta cei mai multi oameni ai veacului nostru refuza sa creada si-si scutura umerii: în Dumnezeu, da, cred, dar în draci, în demoni, în Scaraotchi...si surâd semnificativ.

Se înseala si se amagesc. Demonismul, vai, e o realitate. Pe planul vietii publice se manifesta prin doua extreme, doua haruri: sau tirania Puterii, dictatura, opresiunea, totalitarismul sau, dimpotriva, la celalalt capat, prefacerea libertatii în nebunie, desfrâu, dezmat si anarhie. Ambele extreme sunt nefiresti, demonice si primejdioase. Dreapta si izbavitoare este numai calea de mijloc, a dreptei socotinte, a echilibrului. Daca libertatea se preface în anarhie, va fi nevoie ca statul sa intervina pentru a restabili ordinea si o va face potrivit cu mijloacele coercitive de care dispune, ceea ce pentru indivizi va însemna a fi cârmuiti cu biciul si gârbaciul întocmai ca niste animale, ca niste porci ce vor fi devenit de buna voia lor; iar porcii nu cunosc libertatea si nu au nevoie de ea.

Se verifica mereu, de-a lungul istoriei, câta dreptate a avut marele jurist francez Maurice Jauriou când a scris: daca este alungata morala, alungata va fi si libertatea. Cuvintele acestea s-ar cuveni sa le fie de învatatura tinerilor care poate ca nu înteleg de ce desfrâul si dezordinea sunt potrivnice libertatii si de ce morala e o conditie esentiala a existentei ei.

Porcii! Întreg textul evanghelic de astazi pare a se referi la ei, a se învârti în jurul lor! Si, într-adevar, mai exista un text evanghelic în care e vorba de porci si care reprezinta pentru noi o deosebita valoare practica. În referatul Sfântului Apostol si Evanghelist Matei, la capitolul 7, versetul 6, se afla o fraza bine cunoscuta de toata lumea: 'Nu dati cele sfinte câinilor, nici nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce în picioare si, întorcându-se, sa va sfâsie pe voi.' Atâta doar ca mai toti oamenii o citeaza trunchiat: nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor. Dar Hristos nu a grait numai atât, ci a completat: ca nu cumva sa le calce în picioare si, întorcându-se, sa va sfâsie pe voi.

Asa, întocmai, fac si oamenii. Caci lumea se împarte în oameni si neoameni. Acestia din urma rasplatesc binele ce li s-a facut atacându-si si sfâsiindu-si binefacatorii. Ni se cere de aceea multa atentie. Bune si frumoase sunt marinimia, dar nu fata de oricine. Nu-i drept si cuminte sa ne lasam înselati, batjocoriti si exploatati de neoameni. Bunatatea si marinimia nu se confunda cu orbirea, prostia si naivitatea. Naivitatea, spunea Leon Daudet, e buna si frumoasa la prunci, la copii, la tineret. Oamenilor maturi si batrânilor le sade bine sa fie inteligenti, întelepti, prudenti, calauziti de ceea ce vechile noastre texte bisericesti numesc atât de pertinent: trezvie. Niciodata bunatatea si marinimia nu trebuie sa se prefaca în acea jalnica si absurda slabiciune care sa îngaduie oamenilor sa calce în picioare cele sfinte si margaritarele.

Concluziile care se pot deduce din textul evanghelic al zilei sunt, cred, în numar de patru. Vedem ca Domnul ne cere:
1. Sa punem cele sufletesti (spirituale, duhovnicesti) deasupra celor materiale, trupesti. Hristos nu osândeste cele materiale, crestinismul nu-i maniheist, nu considera materia blestemata. Dar se impune, fara doar si poate, o ierarhizare: întâi cele duhovnicesti, apoi cele materiale. Întâi mântuirea demonizatului, apoi grija pentru turma de porci.

2. Sa-L iubim si sa-L marturisim cu glas tare si înalt, sa nu ne lepadam si sa ne rusinam de El, ca nu cumva si El sa fie silit sa se lepede si rusineze de noi în ziua Judecatii. Credinta launtrica, oricât de sincera si de fierbinte, nu ajunge; trebuie, spre a ne mântui, sa-L marturisim pe Domnul 'cu gura' (Rom. 10, 10).

3. Sa fim si inteligenti (nu prosti, nu orbi, nu naivi) si curajosi (frica fiind nu numai rusinoasa, ci si pacatoasa).

4. Sa fim constienti de oricând posibila demonizare a sufletului nostru.

Dostoievski în Demonii si Fratii Karamazovnu numai prea frumoase romane, dar si adevarate carti de învatatura crestina (pe care eu unul nu ma sfiiesc a le aseza imediat dupa Sfintele Evanghelii si Scrierile Sfintilor Parinti) a descris cu putere si cum nu se poate mai convingator (si în mod profetic) trei tipuri de demonizati: Nikolai Vsevolodovici Stavroghin, Piotr Stepanovici Verhovenski si Ivan Feodorovici Karamazov. Profetice, întru adevar, apar aceste portrete faurite acum mai bine de o suta de ani într-o lume ca aceea a sfârsitului nostru de veac în care terorismul, lagarele si tortura par a prolifera nu mai putin decât demonii si microbii de care s-a facut vorbire mai sus.

Care sunt caracteristicile demonismului? Doua mai ales: sadismul rece si rautatea gratuita. Sadicului nu-i trebuie nici bucate alese, nici bautura, nici bani, nici satisfactii trupesti. Un singur lucru îl poate multumi si bucura: suferinta aproapelui sau, privelistea acestuia chinuindu-se, perpelindu-se, zbatându-se de moarte într-o cât mai lunga agonie. Pacatosul comun macar fura, denunta, ucide, înseala cu oarecare (netrebnica) motivare logica: sa-i fie lui mai bine, sa manânce, sa agoniseasca s.a.m.d. mai mult. Dar sadicul lucreaza dezinteresat, el nu cauta un profit material, singura voluptate pe care o poate gusta e spectacolul suferintei celuilalt, spectacol pe care-l priveste la rece, cu inima înghetata.

La rece si înghetat! Dante în Infernul presupune în iad, dincolo de vipii, flacari, foc, apa clocotinda si smoala fierbinte, un miez care-i un imens bloc de gheata. Acolo, în centrul iadului, salasluiesc în veci de veci Brutus si Cassius, ucigasii lui Cezar (Dante era un ghibelin moderat), precum si Iuda. Sufletul sadicului, al demonizatului este un asemenea bloc de gheata. Rautatea lui este gratuita: nu urmareste o satisfactie personala, ci numai obtinerea spectacolului desfatator între toate: suferinta cât mai completa a semenului.

Hristos ne spune în Apocalipsa (3, 20): 'Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine.' dar la usa nu sta numai Domnul Hristos; stau si diavolii la pânda, doar-doar sa prinda momentul si sa se furiseze în sufletul nostru prin usa întredeschisa. Daca se întâmpla sa nu pazim usa, sa o lasam întredeschisa, ei dau napristan navala, iar noi trecem sub stapânirea lor.

Sa fim atenti: sa pazim cu trezvie si prudenta usa sufletului nostru. Sa nu o deschidem decât Domnului, dracilor niciodata si nici macar foarte putin (pret de o pastila, ori seringa, ori de zece picaturi), caci si aceasta le-ar permite sa se strecoare si sa prolifereze. Fereasca-ne Domnul de una ca asta, mai naprasnica nenorocire nu ni se poate întâmpla!

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|