Gulde Line

Usa cerului este larg deschisă tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Pastorala IPS dr. Irineu Popa la sărbătoarea Nasterii Domnului, 25 decembrie, 2008

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei †Irineu
DIN MILA SI HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI SI MITROPOLIT AL OLTENIEI

Preacucernicilor părinti, Preacuviosilor părinti, Preacuvioaselor maici si dreptmăritorilor crestini,

Har, pace si ajutor de la Dumnezeu, iar de la noi, binecuvântare arhierească si părintească îmbrătisare! !


Iubiti frati si surori întru Hristos Domnul,

În fiecare an, când ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului, răsună în inimile si sufletele noastre cântarea binecuvântată a Sfântului Grigorie de Nazianz: "Hristos Se naste, măriti-L, Hristos din ceruri, întâmpinati-L, Hristos pe pământ, înăltati-vă, cântati Domnului tot pământul si, cu bucurie, lăudati-L popoare, că S-a preamărit". Acest imn, însotit de colindele noastre sfinte, ne arată că Nasterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este praznicul luminos, care mărturiseste despre iubirea fără margini a Preasfintei Treimi, cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul: "Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată vesnică". Deci, Tatăl, Fiul si Sfântul Duh cuprind pe oameni în vointa si planul Lor vesnic, pentru a-i izbăvi de păcate si de moarte. În această Taină a Tainelor, plănuită de Dumnezeu, mai înainte de toate veacurile, Tatăl nu Se întrupează, dar binevoieste ca Fiul Său să Se facă om, iar Duhul Sfânt conlucrează cu Fiul la înomenirea Sa negrăită pentru noi. Sfântul Apostol Pavel spune despre aceasta: "Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea".
Asadar, Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii si din dragoste negrăită, Se pogoară din ceruri si, prin întreaga Sa lucrare răscumpărătoare, eliberează pe om. "Voia Lui, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, era de a rechema pe om din căderea sa si de a-l întoarce din înstrăinarea si neascultarea sa fată de Dumnezeu în care se afla". În acest scop, El a "împărtit veacurile cu întelepciune, cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, rânduindu-le pentru lucrarea prin care S-a făcut pe Sine om, iar pe altele pentru lucrarea prin care face pe om Dumnezeu". Deci, sfârsitul timpurilor rânduite pentru înfăptuirea tainei întrupării a ajuns la noi, iar sfatul lui Dumnezeu cu privire la nasterea Lui s-a împlinit în ieslea din Betleem, "căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui si se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie". La această hotărâre a lui Dumnezeu ca să Se facă om gândindu-se, dumnezeiescul Pavel spunea că a ajuns la noi sfârsitul veacurilor în care s-a arătat în noi bogătia covârsitoare a bunătătii lui Dumnezeu.
Prin urmare, nasterea Domnului la plinirea vremii deschide perspectiva îndumnezeirii tainice si negrăite a oamenilor. În cursul acestor timpuri mântuitoare, Dumnezeu - Emanuel ne va arăta bucuria covârsitoare a bunătătii Lui, lucrând desăvârsit în noi sfintenia, pentru că El a sfintit timpul prin nasterea Lui. Cuvântul lui Dumnezeu deci, ajungând la capătul lucrării tainice a înomenirii Sale, făcându-Se în tot chipul asemenea nouă, afară de păcat, si coborându-Se până la cele mai de jos ale pământului, adică în pestera dobitoacelor, unde tirania păcatului ne prăbusise, desigur că va ajunge si la capătul lucrării tainice de îndumnezeire a noastră, făcându-ne întru totul asemenea Lui si ridicându-ne mai presus de toate cerurile, datorită nesfârsitei Sale bunătăti. Cu adevărat, zice Sfântul Maxim, "atât de deplin îl va face pe om Dumnezeu, cât de deplin S-a făcut El om. Căci e vădit că Acela care S-a făcut om fără de păcat va îndumnezei firea noastră fără preschimbarea ei în Dumnezeu; si atât îl va ridica pe om din pricina Sa, cât S-a coborât El din pricina omului".
Fără îndoială, Dumnezeu, pentru a reface firea noastră decăzută si pentru a ne readuce în starea de dinainte de cădere, "a justificat această dispensă prin har", adică El a trimis pe singurul Său Fiu în lume, "să Se nască sub lege", din dragostea Sa mântuitoare si din milostivirea Sa de nedescris, pentru ca "tirania păcatului să poată fi biruită si ascunzătoarea diavolului să poată fi zdrobită si el detronat. Astfel, prin nasterea si jertfa Domnului, însăsi îndrăzneala mortii este învinsă, pentru a ni se deschide iarăsi portile raiului, iar blestemul să dispară, spulberând osânda de odinioară".

Preaiubiti fii si fiice duhovnicesti,
Omul, creat de Dumnezeu ca persoană, după chipul Său, este o fiintă socială care nu poate trăi în singurătate, ci doar în comuniune cu alte persoane. Persoana este deci o fiintă spirituală, purtătoare de valori, care doreste să participe la lumea valorilor prin comuniune, unde fiecare om este o unitate de sine stătătoare si are specificul lui unic între ceilalti oameni. Cu toate că persoana are specificul ei, ea nu rămâne în izolare, ci, dimpotrivă, se îndreaptă spre comuniune, adică vrea să intre în relatie cu alte persoane, ca să se realizeze pe sine. Pentru crestinul ortodox, modelul suprem de comuniune îl oferă persoanele Sfintei Treimi, care trăiesc într-o comuniune desăvârsită.

Trăind după modelul acestei comuniuni, credinciosul nu se pierde pe sine, ci se desăvârseste, de unde rezultă că el, ca fiintă spirituală făcută după chipul lui Dumnezeu, este purtător de valori si tinde spre împlinirea acestora. Când el intră în comuniune cu Dumnezeu, primeste un dar de la Dumnezeu, care se revarsă peste el si-l ridică într-un alt plan de existentă. Tocmai ca omul să fie în această comuniune cu Dumnezeu, Fiul Tatălui ceresc, prin întruparea Sa, fiind izvorul harului si dătătorul lui, a făcut ca din fiinta Lui divină să se reverse asupra noastră energia Sa divină, iar prin firea Lui umană transfigurată, să ni se comunice nouă darurile Sale cele bogate. Astfel că, de la nasterea Lui, toată făptura simte si întelege că unde este harul acolo este si Hristos ca izvor al lui, ceea ce înseamnă că noi ne întâlnim cu Dumnezeu, care lucrează "dinăuntrul nostru". De atunci si până în veci, acela care are pe Hristos în el Îl are ca lege vie si ca izvor de putere, având posibilitatea să trăiască din puterea Mântuitorului si într-o viată de comuniune cu El. Din acest motiv, noi putem spune că toată viata noastră, de la botez si până la învierea cea de obste, ne este marcată de legătura venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, care cuprinde întreaga lume si pe care se zideste si se sprijină toată viata noastră. Deci, în El este viata noastră, în Cel care S-a născut în ieslea din Betleem si care cuprinde deodată "cu El" si "în El" pe toti oamenii din lume, ridicându-i la cer. Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la această vietuire minunată a noastră cu Dumnezeu, arată că nasterea Mântuitorului păstrează atât valoarea istorică, fiind săvârsită o singură dată în timp si în spatiu, cât si valoarea mai presus de istorie, în sensul că lucrarea Lui mântuitoare se prelungeste la toate timpurile, oferindu-se tuturor oamenilor. Efectiv, de la Betleem omenirea este chemată să se preocupe de vietuirea în Domnul, de unirea ei cu Dumnezeu, fiind convinsă că prin înomenirea Fiului Tatălui ea este cuprinsă în dinamica vietii lui Dumnezeu.
Tocmai pentru această lucrare mântuitoare, Fiul lui Dumnezeu, singurul si vesnicul Fiu al Tatălui, a fost trimis de Tatăl ceresc în lume să Se nască din femeie pentru a ne elibera de păcate si de moarte. El fiind Cuvântul lui Dumnezeu, icoană vesnică a Tatălui si strălucire a lui Dumnezeu, prin înomenirea Sa a devenit "întâiul născut între frati, modelul pentru noi, care ne găsim prin El si în comuniune cu El drumul spre Tatăl". În sensul acesta, nasterea Domnului are un rol pozitiv, întrucât dă omului posibilitatea să crească în timp spre îndumnezeire, fără ca lumea să fie o temnită de care omul doreste să scape, ci o permanentă chemare de a ne urca în Duhul Sfânt spre Tatăl. De aici întelegem că, prin întruparea Fiului, Tatăl devine Tatăl umanitătii, iar noi, copiii lui Dumnezeu, intrăm în viata treimică si în iubirea treimică a Fiului cu Tatăl si cu Sfântul Duh. Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază acest fapt când spune: "Acolo unde este Duhul este si Hristos si oriunde ar fi o persoană a Sfintei Treimi toată Treimea este acolo; pentru că este nedespărtită si are o unitate deplină". Ca atare, mântuirea omului este o lucrare a Fiului lui Dumnezeu înomenit, dar totusi, în mod simultan, actionează în ea dragostea si bunătatea Tatălui si interventia Duhului Sfânt, "întrucât mântuirea este dată de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt".

Dreptmăritori crestini,
Toate acestea le întelegem lămurit din Sfintele Scripturi, unde istoria mântuirii descrie lucrarea prin care Dumnezeu S-a făcut om si prin care omul devine dumnezeu după har. Deci, încă din Vechiul Testament, Cuvântul lui Dumnezeu Si-a făcut simtită prezenta si lucrarea Lui personală în relatie cu oamenii. El l-a pregătit pentru venirea Sa mântuitoare prin descoperirile divine, care au confirmat venirea Lui în trup, proorociile însirându-se progresiv si deslusindu-se din ce în ce mai clar, cu cât timpul se apropia de venirea Sa. În sensul acesta, patriarhii si proorocii trăiau evenimente viitoare în care li se comunica prezenta directă a persoanei Cuvântului, desi El nu intrase încă în comuniune directă cu omul. Astfel, Fiul lui Dumnezeu stătea de vorbă cu ei si le spunea despre faptele Sale viitoare, fără să-Si facă simtită calitatea Sa de persoană. "Cuvintele legii si ale proorocilor, zice Sfântul Maxim, fiind înaintemergătoare venirii Lui în trup, au călăuzit sufletele la Hristos". De fapt, există o legătură profundă între descoperirile divine din Vechiul Testament, referitoare la Fiul lui Dumnezeu, si ratiunile divine din lucruri. Logosul divin punea în legătură si în lumină faptele Sale cu cuvintele Sale, asa cum spune psalmistul: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste tăria. Ziua zilei spune cuvânt si noaptea noptii vesteste stiintă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor. În soare si-a pus locasul său; si el este ca un mire ce iese din cămara sa".
În sensul celor arătate se înscrie si proorocia din cartea Facerii, rezumată în cele trei aspecte premergătoare venirii lui Mesia. Primul - misiunea istorică a poporului lui Israel, al doilea - încheierea acestei misiuni odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu si al treilea - rolul Mântuitorului ca răspuns divin la aspiratiile tuturor neamurilor. Această profetie a influentat hotărâtor viziunea crestină asupra istoriei si a fost citată de scriitorii si teologii Bisericii pentru a demonstra venirea lui Mesia, de-a lungul istoriei. Din ea deslusim faptul că venirea unui izbăvitor era o asteptare de veacuri, valabilă pentru toate neamurile, nu numai pentru poporul lui Israel. Dacă acestia din urmă L-au văzut profetic pe Mesia, păgânii au descris venirea Lui din perspectiva filosofiei si, potrivit lui Clement Alexandrinul, "au cunoscut o fărâmă din Sfintele Scripturi", dar, fireste, n-au înteles întregul adevăr. Cu toate acestea, revelarea vointei lui Dumnezeu în cele zece porunci si căutarea virtutii de către filosofi au fost amândouă rânduite de Dumnezeu. În Noul Testament, Sfântul Ioan Evanghelistul spune despre Fiul lui Dumnezeu Cuvântul că "S-a făcut trup si S-a sălăsluit între noi", adică S-a făcut om într-un anumit context, iudaic, care cuprinde familie, popor, teritoriu, cultură, traditie religioasă, în care a trăit si a murit. Acest lucru arată "că aceia care au murit în Adam trăiesc în Hristos si învie cu Hristos". Deci, Fiul lui Dumnezeu făcându-Se om de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria, înomenirea Lui este un fapt universal, care dă o nouă dimensiune vietii de comuniune a omului cu Dumnezeu si legăturii cu realitatea istorică, creată. Astfel, taina nasterii Domnului devine centrul teologiei si al antropologiei ortodoxe, al mântuirii si al spiritualitătii noastre. Prin ea, Hristos ni Se arată a fi scopul si împlinirea tuturor fiintelor create, nasterea Lui cinstindu-se si sărbătorindu-se ca "mărturie a lumii, ca ziua de nastere a umanitătii, sărbătoarea comună a întregii creatii". Însusi troparul de la Bunavestire ne prezintă acest moment ca fiind "începutul mântuirii noastre si arătarea tainei celei din veac, când Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face".
Iubiti credinciosi si credincioase,
Din cele arătate întelegem lămurit că taina înomenirii Cuvântului cuprinde în sine întelesul tuturor profetiilor si tipurilor din Sfânta Scriptură. Prin întrupare, Dumnezeu Se coboară în umanitate pentru noi si pentru a noastră mântuire, până în cele mai de jos ale pământului, pentru ca să ne înalte apoi mai presus decât toate cerurile. El coboară la omenire, luând ce era mai rău din aceasta, ca să-i dea ce este mai bun din El. Astfel, iubirea Tatălui se extinde si la alti fii, tocmai pentru că El are un Fiu, prin care a hotărât să-i aducă pe acestia la existentă si vrea să-Si extindă si la ei iubirea Sa, pentru a-i aduce la viată prin Fiul Său. Deci, fără Fiul lui Dumnezeu făcut om, omenirea n-ar avea pe Dumnezeu prezent în ea si n-ar exista nici o legătură între om si Dumnezeu. Sfântul Ioan Evanghelistul sublinia acest adevăr când spunea că Dumnezeu Cuvântul este Cel "prin care toate s-au făcut, adică în El e sensul tuturor lucrurilor". În această relatie, Dumnezeu, pe de o parte, caută mereu persoana umană capabilă de un dialog angajat în lucrarea Sa, iar omul, pe de altă parte, doreste progresul său spiritual. Ca atare, prin nasterea Domnului, la plinirea vremii, umanitatea se regăseste în Mesia - Hristos, care S-a arătat "lumină spre descoperirea neamurilor". Este cunoscut faptul că, până la întrupare, omul si creatia erau îndepărtate de Dumnezeu, aflându-se în întuneric si în umbra mortii. Pentru ca să-si revină din această agonie si din căderea lor, oamenii aveau nevoie să primească viata divină de la însusi Dătătorul de viată, pentru a începe să urce pe calea coborârii Lui. Din această perspectivă, întruparea Fiului lui Dumnezeu este punctul central al istoriei universale, de la nasterea Domnului, istoria umanitătii fiind considerată înainte si după Hristos. Un strămos al nostru, Sfântul Dionisie Exiguul, canonizat anul acesta de Biserica noastră, a făcut numărătoarea anilor de la Nasterea Domnului, fiind considerat părintele erei crestine.
Iubiti părinti, frati si surori în Hristos Domnul,
Din vara aceasta, Dumnezeu ne-a chemat să fim părinte Arhiepiscop si Mitropolit al dumneavoastră. Sarcina noastră nu este deloc usoară, dar, având în vedere chemarea Domnului care ne spune: "Veniti la Mine toti cei osteniti si împovărati si Eu vă voi odihni pe voi. Luati jugul Meu (...) căci e bun si povara Mea este usoară", si noi, cu credintă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, avem curaj în această lucrare, sperând în rugăciunile părintilor si credinciosilor nostri. Nădejdea noastră creste si mai mult văzând râvna unor preoti si credinciosi ai nostri, care se ostenesc în ogorul Domnului pentru mântuirea lor si a altora. Este adevărat că mai este mult până la a-i determina pe toti să ajungă la cunostinta adevărului si la împărtăsirea de slava cerească. Viata Bisericii merge mai departe, lucrarea ei fiind mântuirea credinciosilor ei. De aceea serbăm în fiecare an Nasterea Domnului, ca să ne aducem aminte de renasterea noastră spirituală, si tocmai acesta este rostul pregătirii noastre pentru întâmpinarea acestui praznic dumnezeiesc, adică purificarea sufletului de păcate prin Taina Sfintei Spovedanii si apoi vindecarea lui prin împărtăsirea cu Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Nu încape îndoială că nimeni, în lumea aceasta, nu poate să realizeze ceva fără ajutorul lui Dumnezeu, deci ce vom da în schimb, pentru sufletul nostru, dacă-l vom pierde? Avem deci obligatia de a ne comporta ca adevărati crestini-ortodocsi în mijlocul acestei lumi în schimbare permanentă, fără să smintim pe cineva cu faptele si comportamentul nostru. Uneori, din cauza faptelor noastre, unii se abat de la dreapta credintă si se răcesc în încrederea lor fată de Dumnezeu. Este adevărat, cum zice Mântuitorul, smintelile vor veni, dar vai de acela prin care va veni sminteala. Asadar, grija noastră trebuie să fie pentru răspunsul cel bun la înfricosata judecată a lui Hristos, cum se spune în sfintele noastre slujbe. Pentru aceasta avem datoria să ne îndeletnicim cu săvârsirea milosteniei si să ne preocupăm de întelegerea frătească dintre noi. Credinciosul ortodox, oricare ar fi el, de la tară sau de la oras, politician sau om de rând, bogat sau sărac, trebuie să se străduiască să dea o mărturie bună în fata lumii. De asemenea, este îndatorat să păstreze credinta si traditia noastră sfântă care ne certifică pe noi ca popor ortodox român în fata lumii. Mântuitorul însusi ne îndeamnă la aceasta: "Fii credincios până la moarte si îti voi da cununa vietii", ceea ce înseamnă că numai în iubirea Lui putem să ajungem în împărătia cerurilor.
În sensul celor arătate, sfătuim stăruitor, în numele Domnului, pe Preacucernicii preoti să ia aminte la ei si la turma pe care Hristos Domnul le-a încredintat-o spre păstorire, că din mâinile lor Domnul va cere sufletele credinciosilor lor.
Pe Preacuviosii monahi si monahii, care trebuie să se îngrijească de cele ale Domnului, cum spune Sfântul Apostol Pavel, îi îndemnăm să se silească să placă numai Domnului, potrivit făgăduintei călugăresti.
Pe credinciosii si credincioasele noastre îi învătăm să păstreze cu străsnicie predaniile pe care părintii nostri ni le-au transmis prin cuvânt si scris. Cei în vârstă să dea exemplu de viată curată si să învete pe cei tineri la cumpătare, bine stiind că omul cu dreaptă socoteală este plăcut înaintea Domnului si lăudat de toată lumea.
Pe tinerii nostri îi sfătuim să nu se lase ademeniti de valurile timpului acestuia, ci să poarte grijă de tineretea lor, care trebuie păstrată în mireasma sfinteniei si a cumpătării. De asemenea, îi îndemnăm să fie ascultători de părintii lor, pentru că rugăciunile acestora pentru ei sunt primite înaintea lui Dumnezeu.
Pe toti vă sfătuim să nu schimbati sărbătoarea aceasta a Nasterii Domnului într-un ospăt al necuviintei, ci să purtati grijă de sănătatea dumneavoastră sufletească si trupească.
Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele si inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători si mai credinciosi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate, liniste si iubire în familiile dumneavoastră si pace în lume.
Cu binecuvântare si bucurie sfântă, vă îmbrătisez părinteste si vă doresc:
Sărbători fericite!
La multi ani!



Al vostru Părinte, rugător si permanent mijlocitor în Duhul Sfânt, pentru voi către Domnul,
DR. IRINEU, ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI SI MITROPOLITUL OLTENIEI

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|