Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Pastorala Sfântului Sinod al BOR la Duminica Ortodoxiei, 16 martie, 2008

IUBITULUI NOSTRU CLER SI DREPTMĂRITORILOR CRESTINI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE, HAR, MILĂ SI PACE DE LA DUMNEZEU TATĂL, IAR DE LA NOI ARHIERESTI BINECUVÂNTĂRI!

Iubitii nostri fii sufletesti,
Potrivit Sfintei Traditii, icoanele fac parte din învătătura si practica Bisericii Crestine, iar, potrivit documentelor, ele se aflau pe peretii catacombelor în secolul întâi si în următoarele două, când crestinii, persecutati de stăpânirea lumească păgână si neputând să se roage la lumina zilei, o făceau în adăposturi subterane.
Odata cu Edictul din anul 313, când împăratul Constantin cel Mare - devenit apoi sfânt împreună cu maica sa, Elena - le-a dat crestinilor libertatea de a-si manifesta credinta si cultul, acestia au ridicat sute si mii de biserici, pe care le-au împodobit cu picturi murale, dintre care unele se păstrează până astăzi. Asa s-a dezvoltat arta iconografică bizantină, a Bisericii Răsăritului, care a cunoscut un nou avânt în secolul VI, sub împăratul Justinian, si a continuat să înflorească încă două sute de ani, dăruindu-le închinătorilor adevarate monumente de frumusete sacră.
TTotul a mers bine până pe la începutul secolului VIII, când tronul imperiului a căzut pe mâna dinastiei isaurienilor, care nu aveau nimic în comun cu civilizatia si rafinamentele Bizantului.
Primul dintre ei, Leon al III-lea Isaurul, a pornit o teribilă campanie împotriva icoanelor, rămasă în istorie sub numele de iconoclasm (adică "distrugerea icoanelor") sau iconomahie (adica "lupta contra icoanelor"), o urgie care avea să dureze peste saptezeci de ani, cu nenumărate victime omenesti si imense pierderi patrimoniale.
Principala cauza care i-a determinat pe acestia să ducă o luptă atât de crâncenă împotriva icoanelor a fost, pe de o parte, puternica influentă a monofizismului, erezie care nega dubla natură a Mântuitorului Hristos, dumnezeiască si omenească, afirmând că firea omenească a fost absorbită de cea dumnezeiască si că, prin urmare, nefiind si om, Iisus nu putea fi reprezentat în icoană. Pe de altă parte, împăratii isaurieni erau interesati să nu-si deterioreze relatiile politice cu califii musulmani din vecinătatea imperiului, care denuntau arta iconografică drept o abatere de la a doua poruncă a Decalogului, puternic inserată în Coran. Acestei duble cauze i se adăuga cea de ordin psihologic, înversunarea suveranului care constată că vointa lui se loveste de împotriviri; la gândul că ar putea fi înfrânt, el devine bulgărele de zăpadă în rostogolire, care începe prin a speria o pasăre si termină dărâmând o casă.
Pe durata celor sapte decenii s-au născocit cele mai crunte forme ale prigoanei. Toate bisericile au fost golite de icoane, care erau distruse. Toti cetătenii din Constantinopol si Asia Mică au fost obligati să-si aducă icoanele în pietele publice, unde erau arse. Cei care se împotriveau erau arestati, exilati sau omorâti. Cei care încercau să-si salveze icoanele în ascunzători sau îngropându-le în pământ, erau spionati, descoperiti si aruncati în temnite. În biserici, frescele si mozaicurile iconografice au fost arse si acoperite cu straturi groase de tencuială si var. S-a recurs si la metoda perfidă a discutiilor publice între adversarii si adeptii icoanelor, pentru ca acestia din urmă să fie identificati, arestati si supusi torturilor. De asemenea, moastele sfintilor au fost batjocorite si arse.
Deoarece împotrivirea poporului lua amploare, împăratul Constantin al V-lea a convocat un sinod care să consfintească iconoclasmul din chiar interiorul Bisericii. Au participat 338 de episcopi, dar au absentat patriarhii Ierusalimului, Alexandriei si Antiohiei, precum si episcopul Romei. Sub amenintari, participantii au cedat, asa că marea rezistenta a rămas pe seama călugărilor, care, neavând nimic de pierdut, în afară de mântuirea sufletului, erau gata să-si dea viata întru apărarea sfintelor icoane. Dintre acestia, Sfântul Ioan Damaschin a scris un tratat împotriva iconoclasmului, cu o amplă pledoarie pentru cinstirea icoanelor. Mai mult, el l-a înfruntat direct pe Leon al III-lea pentru abuz de putere, amintindu-i că "nu i se cade împăratului să-si facă de cap în Biserică".
Nu mai putin important a fost rolul Sfântului Teodor Studitul, egumenul marii mănăstiri de lângă Constantinopol, ca si acela al Sfântului Nichifor Mărturisitorul. Nu-l putem trece cu vederea nici pe Sfântul Grigorie Decapolitul, ale carui moaste se află pe pământ românesc, în Mânastirea Bistrita din judetul Vâlcea. Prigoana a încetat odată cu venirea pe tron a înteleptei împaratese Irina, împreună cu fiul ei în vârsta de numai 10 ani. Din porunca acestei femei întelepte si doritoare de pace, fapt pe care-l relevă însusi numele ei, s-a tinut în anul 787, la Niceea, cel de al VII-lea Sinod Ecumenic, la care au participat aproximativ 350 de episcopi, sub presedintia patriarhului Tarasie, si care a restabilit cultul icoanelor, cu precizarea că lor li se cuvine doar cinstire, iar nu venerare precum sfintilor sau adorare precum lui Dumnezeu, că prin ele nu cinstim materia din care sunt făcute, ci persoanele pe care le reprezintă, că odata cu ele cinstim sfânta cruce si sfintele moaste, dar în limitele permise, fără exagerări.
Tulburări din partea iconoclastilor au mai fost si după aceea, până când la cârma imperiului a venit o altă înteleaptă femeie, împărateasa Teodora. Sub oblăduirea ei, patriarhul Metodie a convocat un sinod la care i-a invitat pe toti episcopii, egumenii si călugării care avuseseră de suferit în rezistenta anti-iconoclastă. Atunci, la 11 martie 842, s-a hotărât ca prima Duminica din Postul Mare să se numească Duminica Ortodoxiei, adică a credintei dreptmăritoare, consacrându-se astfel, odată pentru totdeauna, cinstirea icoanelor în cultul crestin al Răsăritului.
Dreptmăritori crestini, Asa cum bine stiti, constructia unei biserici ortodoxe se întinde pe durata mai multor ani. Când noul locas este acoperit, tencuit, pardosit si încălzit, episcopul poate da binecuvântarea de a se sluji în el, dar provizoriu. Biserica e terminată si poate fi sfintită numai după ce a primit podoaba picturii, adică a iconografiei care îmbracă peretii si tâmpla cu scene biblice si cu chipurile sfintilor. Spre mijlocul locasului, la îndemâna credinciosilor, se află icoana praznicară.

De asemenea, si în casa fiecărui bun crestin se află cel putin o icoană, sfintită de preot si asezată, de obicei, pe peretele dinspre răsărit. Chiar si omul cel mai simplu stie că icoana nu este altceva decât reprezentarea vizuală a persoanei pe care o înfătisează si că rolul ei este acela de a înlesni comunicarea si comuniunea cu acea persoană. În acest fel, sfântul din icoană, contemplat zilnic prin cinstire si rugăciune, devine un fel de membru al familiei, unul de-al casei, căruia îi ceri mijlocirea, ajutorul si în preajma căruia te simti bine. Nu altfel stau lucrurile în locasul de cult, numai că familia Bisericii este incomparabil mai mare, de la dimensiunea unei parohii până la scară universală. Adunati aici, în străduinta de a dobândi Împărătia Cerurilor prin asaltul rugăciunii, crestinii se întâlnesc cu sfintii, care deja au cucerit-o. S-a alcătuit astfel o comunitate în care credinciosul de rând, familiar cu icoanele sfintilor, nu mai are nevoie de perceperea lor vizuală, acum percepându-i prin sentimentul intim că el nu e singur, că sfintii sunt prezenti aici ca să-l încurajeze, să-l ajute, să-i ofere dovada că dacă ei au fost ca el, si el poate fi ca ei, că sfintii sunt o punte a posibilului spre ceea ce pare imposibil, mântuirea păcătosului. Prin icoane, vedem sfintii în biserici, asa cum fac si îngerii "care slujesc împreuna cu noi" si împreună slăvesc bunătatea lui Dumnezeu. Icoana poate avea si un rol pedagogic, atât în familie, cât si în comunitatea elevilor dintr-o clasă scolară. O icoană nu poate fi în contradictie cu principiile educative ale dirigintelui, ci, dimpotrivă, le confirmă si le consfinteste, numai că ea nu foloseste metoda expozitivă, ci pe aceea a exemplului viu. Icoana Mântuitorului Hristos inspiră sentimentul bunătătii, icoana Maicii Domnului, pe acela al puritătii, icoana Sfântului Nicolae sau aceea a Sfintei Mucenite Filofteia inspiră virtutea solidaritătii cu cel nevoias, icoana Sfântului Gheorghe îndeamnă la biruinta binelui asupra răului, icoana Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca oferă gândul că răscumpărarea unui păcat, oricât ar fi el de greu, nu e niciodată prea târzie, dacă luăm jugul pocăintei.
Dreptmăritori crestini,
PPână la venirea Mântuitorului Hristos nu era cu putintă reprezentarea lui Dumnezeu, perceput ca spirit pur. Prin trimiterea Fiului Său pe pământ, nevăzutul Dumnezeu a realizat si modalitatea de a fi văzut de oameni. Însusi Domnul le spunea ucenicilor despre Sine: "Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14, 9). Asadar, de vreme ce Fiul a devenit trup prin Sfânta Fecioară Maria, a devenit si materie. Or, materia are consistentă, contur, formă, culoare, ea poate fi schitată, desenată, zugrăvită, sau - mai nou - fotografiată. Asa s-a născut, după Traditie, primul portret al Mântuitorului, cel întipărit pe năframa Sfintei Veronica. Un astfel de portret devine, în Ortodoxie, prin sfintire, icoană. Si dacă icoana a devenit posibilă prin Întruparea lui Hristos, cu atât mai firesc ea poate reproduce chipul Maicii Domnului si pe al sfintilor. Pe de altă parte, în icoana Domnului Iisus ne recunoastem pe noi însine si pricepem de ce Dumnezeu, după ce a zidit lumea, a încununat-o cu gândul "Să facem om după chipul si asemănarea Noastră" (Facerea 1, 26). Acest plural "să facem" denotă că în acel moment Fiul, ca Logos, era împreună cu Tatăl si cu Duhul Sfânt. Asadar, dacă omul va avea chipul lui Dumnezeu, si Hristos - Dumnezeu va avea chipul omului, iar aceasta nu doar prin materialitatea trupului primit de la Sfânta Fecioară Maria, ci si prin prototipul creat de cuvintele lui Dumnezeu - Tatăl. Virtual, Dumnezeu - Fiul avea chipul omului încă dintru început, ceea ce înseamnă ca El S-ar fi întrupat oricum în chipul omului, chiar dacă Adam nu ar fi căzut din Rai.
Identificarea lui Hristos cu omul va fi si mai evidentă la a doua Sa venire. Principalul criteriu al Judecătii de Apoi va fi răspunsul fiecăruia la întrebarea dacă el, în timpul vietii pământesti, L-a recunoscut sau nu L-a recunoscut pe Iisus în suferinta omului de alături, fie că acesta era flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau întemnitat (Matei 25, 34 - 45). Iisus Hristos se află în fiecare suferintă umană si exprimă solidaritatea lui Dumnezeu cu propria Sa creatură. Problema este dacă fiecare dintre noi L-a recunoscut sau nu pe Iisus Hristos în suferindul de lângă el si dacă, prin urmare, si-a exprimat solidaritatea lui cu Dumnezeu. Păcatul poate fi comisiv, dar si omisiv: dacă poti face binele si-l faci, e o virtute urmată de răsplată; dacă poti face binele si nu-l faci, e un păcat urmat de pedeapsă. Tu, omule, esti cel care te definesti si-ti hotărăsti soarta. Iată, deci, motivul pentru care Biserica noastră a hotărât, încă din vremea Patriarhului Justinian (1948 - 1977), ca Duminica Ortodoxiei să fie ziua în care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat în exclusivitate ajutorării semenilor nostri aflati în lipsuri, în nevoi sau în suferinte. Stiind acum, prin mijlocirea icoanelor, că în fiecare suferintă umană se ascunde si asteaptă Iisus Hristos, nu putem rămâne nepăsători. Din păcate, în tara noastră încă există destui sărmani, bătrâni, văduve, orfani, copii abandonati, dar si parohii sărace în mediul rural, care au nevoie de sprijinul nostru. De aceea vă adresăm această Scrisoare Pastorală, rugându-vă si îndemnându-vă să contribuiti, fiecare după puterea si inima lui, la alinarea celor ce asteaptă ajutorul nostru, al tuturor. Dacă unii dintre frătiile voastre nu au în Duminica aceasta posibilitatea unei donatii sau dacă vor vrea să dăruiască mai mult decât au dat, colecta le rămâne deschisă si în Duminica viitoare.

Dumnezeu să vă binecuvinteze si să vă răsplătească din milele Sale cele bogate! Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu - Tatăl si părtăsia Sfântului Duh să fie cu voi cu toti!


Presedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al tronului Cezareii Capadociei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Loctiitor de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei

† LAURENTIU,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

† BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

† TEOFAN,
Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei

† NICOLAE,
Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului

† PETRU,
Arhiepiscopul Chisinăului, Mitropolitul Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

† IOSIF,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale

† SERAFIM,
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale si de Nord

† TEODOSIE,
Arhiepiscopul Tomisului

† NIFON,
Arhiepiscopul Târgovistei

† PIMEN,
Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor

† ANDREI,
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† NICOLAE,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi

† CALINIC,
Episcopul Argesului si Muscelului

† GHERASIM,
Episcopul Râmnicului

† EFTIIE,
Episcopul Romanului

† EPIFANIE,
Episcopul Buzăului si Vrancei

† IOACHIM,
Episcopul Husilor

† CASIAN,
Episcopul Dunării de Jos

† TIMOTEI,
Episcopul Aradului, Ienopolei si Hălmagiului

† LUCIAN,
Episcopul Caransebesului

† SOFRONIE,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei

† JUSTINIAN,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Sătmarului

† DAMASCHIN,
Episcopul Sloboziei si Călărasilor

† IOAN,
Episcopul Covasnei si Harghitei

† GALACTION,
Episcopul Alexandriei si Teleormanului

† AMBROZIE,
Episcopul Giurgiului

† NICODIM,
Episcopul Severinului si Strehaiei

† DANIIL,
Episcop-Loctiitor (Administrator) al Episcopiei Dacia-Felix (Serbia)

† SILUAN,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

† VINCENTIU - PLOIESTEANU
Episcop-Vicar Patriarhal

† CIPRIAN CÂMPINEANUL,
Episcop-Vicar Patriarhal

† SEBASTIAN ILFOVEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor

† VARSANUFIE PRAHOVEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor

† CALINIC BOTOSĂNEANUL
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor

† VISARION RĂSINĂREANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† GURIE GORJEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei

† PAISIE LUGOJANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei

† IRINEU BISTRITEANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului

† VASILE SOMESANUL,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului

† SILUAN MARSILIANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale

† MARC NEMTEANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale si Meridionale

† SOFIAN BRASOVEANUL,
Episcop-Vicar la Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale si de Nord

† IOAN CASIAN DE VICINA,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi

† IRINEU SLĂTINEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului

† IOACHIM BĂCĂUANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului

† CORNELIU BÂRLĂDEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Husilor

† PETRONIU SĂLĂJANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei

† IUSTIN SIGHETEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramuresului si Sătmarului.


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|