Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Lumina lumii

de Nicolae Steinhardt

Textul evanghelic de la Sf. Apostol Matei (4, 12-17) este cu adevarat unul dintre cele mai cutremuratoare ale Noului Testament de nu chiar cel mai cutremurator. De ce? Pentru ca ne vorbeste despre venirea lui Hristos în lume, subînteles în lumea activa, în lumea întâmplarilor si evenimentelor, a vietii cotidiene, în deplina vâltoare a vietii adulte. Pruncul din iesle, copilul care îi uimea pe înteleptii din templu cedeaza acum pasul tânarului barbat care-si asuma sarcina si înfrunta imanenta. Textul evanghelic ni-L înfatiseaza si ca lumina mare, ca lumina care a rasarit, asa cum procedeaza staruind si naratiunea Sf. Apostol si Evanghelist Ioan. Vestea minunata nu mai este fagaduinta, ci împlinire, început real, fapta. Iisus e în vârsta de treizeci de ani, legea si datina Îi îngaduie sa propovaduiasca si sa prooroceasca. Aurora s-a facut dimineata, iar dimineata s-a facut amiaza însutit roditoare. Si ia fiinta unde? În Galileea neamurilor, tinutul care-si trage numele de la cuvântul ebraic galil, însemnând aglomeratie, împestritare, babilonie. Ce vrea sa vadeasca aceasta? Ca Hristos a venit pentru toti oamenii fara exceptie, nu numai pentru iudei. Ci pentru neamurile toate si toata suflarea omeneasca.
Aceasta-i fruntea propovaduirii lui Hristos, momentul schimbarii la fata a întregii lumi, punctul de rascruce al speciei noastre, revolutia cea mare, nasterea de-a doua a umanitatii, anul ei zero, noul Început.

E momentul minunii din Cana Galileii minunea sporirii, belsugului, veseliei-, al citirii în sinagoga a textului profetic despre Mesia, devenit actual (Luca 4, 17), al întâlnirii oamenilor cu Hristos, mai bine zis al trasnetului întâlnirii, care ori de câte ori se produce se învredniceste de însusirile trasnetului si fulgerului chiar: iuteala, instantaneitatea, cutremurarea, uimirea, pârjolul. Întâlnirea cu Hristos negresit se aseamana cu o rafala de vânt ce pustieste trecutul întreg, ca focul cazut din cer, atotmistuitor. Asa va fi fost pentru Natanael (Fiindca ti-am spus ca te-am vazut sub smochin crezi?), pentru orbul din nastere (Iar el a zis: Cred, Doamne, si s-a închinat Lui), pentru femeia samarineanca (Femeia i-a zis: Doamne, vad ca Tu esti prooroc), pentru Marta (Zis-a Lui: Da, Doamne, eu am crezut ca Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Care a venit în lume), pentru Simon-Petru (Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu), pentru tâlharul cel bun (Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta), pentru Saul din Tars (Si el, tremurând si înspaimântat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac?), pentru Maria Egipteanca (încremenita la usa bisericii din Alexandria).

Caile de acces la Hristos sunt infinit diversificate. El îsi alege drept vase de cinste oameni întru totul diferiti si la prima vedere neadecvati a-I fi slujitori: un desfrânat ca Fericitul Augustin, un ofiter aspru ca Ignatiu de Loyola, un vrajitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din catedrala Notre Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un razvratit ca F.M. Dostoievki (în ocna lui siberiana) ori ca Silvio Pellico (în temnita lui morava) ori ca Evghenia Simionovna Ginzburg în lagarul arctic unde i s-a oferit prilejul de a da pâine dusmanului ei, împlinind astfel porunca lui Hristos fata de anchetatorul care o batuse si chinuise, ajuns apoi si el sa fie detinut în lagarul acela, o elenista cunoscatoare profunda a lui Plato ca evreica Simone Weil, o eminenta eleva a filosofului fenomenolog Huserl (ca evreica Edith Stein, mai târziu mucenita si canonizata de biserica romano-catolica), un ateu cu totul strain de preocupari religioase (ca Andre Frossard, în biserica în care intrase numai ca sa se adaposteasca de ploaie în asteptarea unui prieten care întârzia la întâlnire; el e autorul formulei nimicitoare, a frazei atribuite lui Laplace Dumnezeu e o ipoteza inutila doar Dumnezeu exista, restul tot nu-i decât ipoteza), un iudeu vrajmas declarat al crestinismului ca Alphonse Ratisbonne (asupra-i opereaza în mod miraculos un medalion al Maicii Domnului, acceptat în sila si numai din consideratii de politete), un erudit socialist ca Charles Peguy (atras de Hristos urmator crizei sufletesti din vremea unui mare scandal politic si judiciar si prin studierea vietii Ioanei D' Arc, eroina fecioara a Frantei), un indian ca Sachu Sundar Singh (a cutezat sa-L ameninte pe Hristos ca se sinucide daca nu i Se arata si Domnul I-a dat ascultare!), o actrita a teatrelor bulevardiere parisiene (Eva Lavaliere) ori o alta actrita spaniola din secolul al XVII-lea care, jucând într-o piesa în rolul unei calugarite, n-a mai vrut sa scoata de pe ea haina monahala si de pe scena a trecut de-a dreptul la manastirea ordinului respectiv, facându-si loc printre spectatorii îngenunchiati; un actor (care parodiase la Roma, în vremea prigoanelor, scena botezului si pentru care simulacrul acela de botez luat în derâdere s-a prefacut în adevarata savârsire a tainei Sfântului Botez si care a murit martir), un scriitor sceptic ca ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu, ajungând sa-L cunoasca si iubeasca la caruntete pe Dumnezeu, dupa citirea atenta a Sfintilor Parinti si tot urmarind Lumina.

Caile, prin felurimea momentului, metodei, locului, împrejurarilor, insului sunt cu adevarat fara numar si de cele mai multe ori absolut surprinzatoare. Harul, întocmai ca vântul, sufla când si unde vrea si asijderea Fiului Omului se iveste ca furul si pe nepregatite. Convertirea numara printre cazurile ei uimitoare câtiva ingineri ajunsi preoti ori oameni de afaceri, pictori, poeti, filosofi cuceriti nu în prima lor tinerete de Hristos, fara a uita pe multi dintre marii fizicieni, matematicieni si astrofizicieni ai veacului nostru dintre cei mai mari care n-au sovait sa-si marturiseasca adeziunea la credinta în Dumnezeu (Einstein, Schrödinger, Hoyle, de Broglie, Heisenberg, Planck...).

Daca pentru un Arthur Drews, Hristos si apostolii sai nu sunt decât un mit solar (soarele si cele douasprezece constelatii), pentru un Ernest Renan doar un prooroc blând, duios si pasnic, pentru un Rene Guenon (cel care avea sa-si încheie viata ca mahomedan) doar Logosul platonician creator al unui sistem religios echivalent al altor întrupari ale aceluiasi Logos (Buddha, Moise, Muhammad, Lao-Tse..), pentru un Bultmann nimic altceva decât Dumnezeu venit incognito pe pamânt (iar Noul Testament, traditia crestina si învatatura Bisericii simpla mitologie), pentru noi, ortodocsii, ce este Hristos? Întocmai ca si pentru marii Sai biografi ori pentru cristologii catolici contemporani (Giovanni Papini, François Mauriac, episcopul Bougaud, Henri de Lubac, Jean Denielou, Bruckberger, Daniel Rops...) ori teologi protestanti (Karl Barth), El este, precum Însusi a spus, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului (asa îsi intituleaza Sterie Diamandi cele doua volume consacrate vietii pamântesti a Domnului), Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14, 6), Viata si Învierea (Ioan 11, 25), Unul din treime întrupat (Ioan 10, 30: Eu si Tatal Meu una suntem), Mântuitorul lumii (Ioan 3, 17), Usa oilor (Ioan 10, 7), Pastorul cel bun (Ioan 10, 11), Pâinea Vietii (Ioan 6, 48 si 51), Apa vie (Ioan 4, 10), Împaratul nostru, Fratele nostru mai mare, Prietenul nostru (caci prieteni i-a numit pe ucenicii Sai ori si pe altii, ba chiar si pe Iuda!), si potrivit pericopei de astazi si repetatelor asertiuni ale Sf. Apostol Ioan (8,12 si 12, 46): lumina lumii.

Iisus, Fiul Tatalui, Dumnezeul, Izbavitorul si Împaratul nostru, Unul din Treime întrupat este în cel mai înalt grad tot una cu lumina. Este Acel Care a biruit si încontinuu biruie întreita forta negativa: întunericul, moartea si iadul, tustrele înfatisari ale beznei, ale ne-luminii, ale informului. Nu în zadar scrie Ioan, ucenicul mult iubit: Întru El era viata si viata era lumina oamenilor (Ioan 1, 4). Hristos lumina, este si nadejdea sarmanei, greu încercatei noastre vieti pamântesti, Prietenul nostru de nadejde, sprijinul nostru ferm pe valurile agitatei noastre vieti, întocmai cum a fost si al ucenicilor pe lacul Ghenizaret pe corabia amenintata de valuri (Luca 8, 22 si urm.).
A fi crestin, e bine sa nu pierdem din vedere realitatea aceasta, este o fericire, o taina dulce, un minunat secret. Sa stii ca Iisus e Fiul lui Dumnezeu si al Omului, statornicul nostru Însotitor, ca Îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredinta Lui, a-L avea drept exemplu, a simti ca fata de El suntem raspunzatori de cele ce facem ori nu facem, ca nu-L putem trada si batjocori prin faptele noastre urâte si gândurile noastre rele fara a ne rusina în adâncul sinei noastre, ca nu suntem singuri si la bunul plac al determinismului sau hazardului ce fericire mai acuta poate fi în clipele noastre de restriste, descumpanire, ispite si frustrare ori de liniste si bucurie?

Frigul si întunericul ne pot asedia, raul se poate osti împotriva noastra, dar nu pot înfrânge cu desavârsire resorturile noastre launtrice, nu ne pot devasta sufletul deoarece purtam în noi focul Botezului. Suntem botezati cu apa, desigur, dar apa aceea e Foc si Duh, în chip invizibil, tot astfel cum pâinea si vinul din Sfânta Împartasanie nu sunt pâine si vin, ci Trupul si Sângele lui Hristos.

Spre lumina si foc ne poarta si ipoteza învatatului român Stefan Lupascu despre imaginea finala a cosmosului. În cele din urma, sustine Stefan Lupascu, universul întreg va fi alcatuit dintr-un singur fel de particule si anume din fotoni, corpuscule fara de masa si purtatorii luminii. Cum va arata asadar cosmosul de Apoi, ca o imensitate nefinita de lumina?
Lumina va fi universul si nimic altceva când toti constituientii sai se vor fi transformat în fotoni. Ce înseamna aceasta? Ce închipuie viziunea aceasta eshatologica si astrofizica? Împaratia lui Dumnezeu, desigur, lumea cea noua a lui Hristos, a luminii atotbiruitoare si atotcuprinzatoare.

Cu adevarat Stefan Lupascu gândeste cosmosul în faza ultima ca pe manifestarea divina a lui Hristos lumina lumii. La început a fost Cuvântul (Cuvântul era lumina cea adevarata), iar la sfârsit tot ea va fi, lumina hristica, lumina taborica, lumina raspândita pe tot întinsul creatiei. Vad în ipoteza savantului român o dovada a faptului ca stiinta, filozofia si teologia sunt cu mult mai putin straine una de alta decât se gândeste si se afirma în general.
Hristos, începutul si sfârsitul, Alpha si Omega, neasfintita lumina a lumii!


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|