Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Între a lăuda si a mustra

de Savatie Bastovoi

În primul rând, Apostolul Pavel nu îsi începe cuvântarea cu versete din Levitic, adică nu cu o condamnare, ci cu un cuvânt despre Hristos, al cărui rob si propovăduitor se declară. Pavel, ca orice om normal, îsi dă seama că nu te poti duce la niste oameni, care de altfel recunosteau o multime de "autorităti divine", cum erau romanii, si să le spui: "Gata, pentru tot ce ati făcut până acum o să ardeti în foc, pentru că asa a zis Hristos". Pentru romani Hristos era un zeu printre altii, mai exact, romanii nici măcar nu-L considerau zeu, ci simplu om, iar pe crestini îi numeau atei pentru faptul că se închină unui om care fusese omorât si nu se închină zeilor nemuritori. Deci, Pavel nu-L prezintă pe Hristos ca pe un judecător, pentru că romanii, popor de juristi, erau sătui de judecători cam cum sunt românii sătui de comunisti, ci le prezintă un amănunt în acelasi timp socant si ademenitor. Le spune că Hristos a înviat din morti si că el, Pavel, a primit har să cheme neamurile la această credintă, prin care, se întelege, se poate dobândi învierea din morti si viata vesnică.

Apoi Pavel le captează atentia si mai mult, el începe să-i laude pe romani ca neam. Această laudă nu este o simplă măgulire lingusitoare, ci, pentru un neam de cuceritori, care tineau toată lumea la picioare, era un fel de a le arăta că îi întelegi, că îi cunosti si că esti solidar cu ei. De altfel, vedem că Pavel îsi începe mai toate epistolele sale cu un cuvânt de laudă. Acelasi lucru îl face Pavel si în Areopagul Atenei. El nu începe prin a condamna idolatria grecilor, desi acest păcat este mai mare decât homosexualitatea, ci chiar îi laudă pentru evlavia pe care o au fată de acesti idoli, zicându-le: "Bărbati atenieni, în toate vă văd că sunteti evlaviosi" (F. A. 17, 22). Apostolul nu laudă închinarea la idoli propriu-zisă, ci pornirea firească a inimii spre cinstire, încercând să dea un alt curs energiei sufletesti a acelor oameni.

Scopul lui era de a înlocui ierarhia lor valorică, iar orice schimbare de acest fel indignează, scandalizează. Cu atât mai firească este indignarea în materie de credintă, pentru că a-ti pierde credinta înseamnă a muri. Si chiar dacă te poti naste din nou, printr-o credintă mai bună, moartea oricum trebuie să aibă loc, iar asta nu se face fără durere. Ca cineva să accepte această durere, această moarte de dragul tău, adică a credintei pe care o propovăduiesti, trebuie mai întâi să se încredinteze că esti cel putin un om de treabă si că stii ce faci. Într-un cuvânt, omul te crede numai după ce se convinge că esti un cunoscător al vietii si al sufletului omenesc si că modul tău de viată este superior celui pe care l-a dus el. In acelasi timp, nu trebuie să uităm că în momentul în care propunem cuiva credinta noastră noi însine suntem pentru el modelul realizat al omului în viziunea acelei credinte. De aceea, nimeni nu ne va lua în serios dacă nu vom arăta multă îngăduintă, răbdare si dragoste.


Sursa: În căutarea aproapelui pierdut - Savatie Bastovoi, Editura Marineasa. Timisoara, 2002

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|