Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Predica la praznicul Sfântului Ioan Botezatorul

de Nicolae Steinhardt
Ioan Botezatorul ne este îndeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspra i-a fost viata în pustie si de cât de intransigenta asceza. Stim ca drept îmbracaminte avea o haina din par de camila si ca împrejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si cu miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa încât socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte însusiri ale unui sfânt caruia râvna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de înger, iar iconarii, la rândul lor, n-au pregetat sa-l înfatiseze astfel în multe icoane si picturi bisericesti.

Însusirile la care doresc sa ma refer sunt:
  • absoluta smerenie;
  • capacitatea de a iubi pe altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decât ca pe sine;
  • capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia;
  • capacitatea de a sterge si anula sinea proprie înlocuind-o cu a altuia.
Viata Sfântului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta în toata simplitatea si rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade, în special, le place a numi absurditatea istoriei.

Regele Irod nu Irod cel Mare, omorâtorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agripa îsi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osândit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care îi erau proprii. Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta însa cruda, ambitioasa si nerusinata, îl dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l stârpeasca. În cele din urma izbuti sa obtina întemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost închis în beciurile palatului. Acolo se afla când i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de cel a carui viata îi era ca un ghimpe în ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii. Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeia pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete într-atâta i-a placut si l-a tulburat pe rege încât, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pâna la jumatate din regatul meu si-ti voi da. Si si-a întarit vorba cu juramânt.

Salomeia, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica-sa. Irodiada nu a stat pe gânduri: Cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie!. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus pe Ioan despre care stia ca norodul îl socoteste prooroc; si apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; în felul lui îl respecta si consimtise la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii. Nerodului, ametit cum era, i-a fost însa rusine sa-si calce nesabuitul juramânt. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pâna la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decât jumatate din regatul meu, astfel încât nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept si, ca netotul, a îndeplinit salbatica sfruntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul în chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeii pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrale în jurul a cinci idei:
Iisus e mai puternic decât Ioan;
Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua încaltamintei;
Ioan nu poate boteza decât cu apa, pe când Iisus va boteza cu Duh Sfânt si cu foc;
Iisus este anterior lui Ioan;
Iisus este Cel ce va sa vina.
Într-adevar, referatul lui Matei relateaza: Cel care vine dupa mine este mai puternic decât mine. Nu sunt vrednic sa-I duc încaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfânt si cu foc.

Iar când Iisus vine la repejunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?

În referatul lui Marcu citim de asemenea: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine. Caruia nu sunt vrednic, plecându-ma, sa-I dezleg cureaua încaltamintei.

Si tot în felul acesta scrie si Sfântul Evanghelist Luca:

Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua încaltamintelor.
El va va boteza cu Duh Sfânt si cu foc.

În textul evanghelic al Sfântului Apostol Ioan gasim lucruri mai ample:
Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa mine a fost înaintea mea, pentru ca mai înainte de mine era.
Botezatorului i se pune întrebarea: Cine esti tu? Esti Hristosul, esti tu Ilie, esti tu proorocul?
Iar el, ne spune textul evanghelic, a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul.
Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel întrebat din nou raspunde: Eu sunt glasul celui care striga în pustie: îndreptati caile Domnului.

Si iarasi, tot ca în celelalte referate:
Eu va botez cu apa, dar în mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care înainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua încaltamintei.
De doua ori afirma Ioan, aratându-L pe Iisus: Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii. Iar dupa botezul Domnului în Iordan: Am vazut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El.
Si în acelasi mod, mai categoric însa: Acesta este Fiul lui Dumnezeu(Ioan 1, 34). Iar apoi mai urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din câte se afla în Sfânta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan: Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.

Cine oare ar mai glasui la fel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamânt ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca în vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca? Firesc îi este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si în dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice în slavi! Oricât de mult, de fara de întrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va înceta în veac a fi. Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, câtusi de putin stergerea si înfrângerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti îi sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca însusirile exceptionale si sa-l aprecieze cum ar trebui.

Si totusi, Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de nepotrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorându-se, pe celalalt crescând, biruind, afirmându-se, împlinindu-se! De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atât de nepamânteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintii noastre. În cuprinsul Scripturii bogata în formule fascinante si în sentinte vrednice a se întipari în cugetul nostru zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se înfatiseaza ca un giuvaer. Ea contrazice atât de fatis tendinta oricarei individualitati a se socoti centrul cercului înconjurator si de a se considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii încât nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidând legea gravitatii, în loc sa cada la pamânt când se desprinde de pom, s-ar înalta spre cer. În relatia dintre Iisus si Botezator, se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate între ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, închis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L întrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine sau sa asteptam pe altul? întrebare destul de ciudata pentru ca stim ca Ioan Îl marturisise pe Iisus a fi într-adevar Fiul lui Dumnezeu, Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia s-a pogorât Duhul Sfânt. Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o întelegere prealabila (expresa ori tacita) între Iisus si Ioan. În vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii incertitudinilor care-i framântau, Ioan îi trimite la Iisus cu o întrebare ce reprezenta de fapt nu gândul sau nesovaitor, ci sovaielile si umbrele din cugetele lor. Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda în cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasându-le pe acestea sa vorbeasca, iar pe învatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea. Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii înviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decât ca Acel ce savârseste asemenea minuni este Mesia.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus?
Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar. Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor, pasamite, trimisi de Ioan: Ce ati iesit sa vedeti în pustie? Oare trestie clatinata de vânt? Oare om îmbracat în haine moi si scumpe? Oare prooroc? Si tot el raspunde cu glas ferm: Da, zic voua: si mai mult decât un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit înaintea fetei Tale pe îngerul Meu care va gati calea Ta, înaintea Ta. Si înca: Zic voua: Între cei nascuti din femei nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împaratia Lui Dumnezeu este mai mare decât el.

Domnul, asadar, confirma caracterul îngeresc al lui Ioan, nu însa fara a adauga, despre omul recunoscut a fi cel mai mare dintre cei nascuti din femei, tainicele cuvinte: Totusi cel mai mic în împaratia cerurilor este mai mare decât el. Sensul lor cred ca nu poate fi decât acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Înaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin. Asa fiind, întocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul în iad pâna ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborât în acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin în numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decât oricare dintre locuitorii împaratiei lui Dumnezeu.

Ne putem întreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care din însusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?
Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un semen, respectiv Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece în umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus în versetul 29 al capitolului 3 di Evanghelia Sfântului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decât sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de eu care iese din sine si cu smerenie si netarmurit devotament dobândeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decât pe sine însusi.
Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmta a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face râs de noi îndemnându.ne a crede ca suntem, fiecare în parte, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne încrede numai în noi însine, a ne închide si încuia în carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.
Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti întreba, poate, cum de-l putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos care acum nu se mai afla în cuprinsul pamântului ci S-a înaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Îl asculta, Îi vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decât: sa nu huliti, frati crestini, pretinzând ca Hristos nu se mai afla pe pamânt si ca S-a înaltat la cer, astfel încât nu-L mai puteti iubi si sluji asa cum a facut-o Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise în capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Înfricosata Judecata, spune ca întrucât am hranit, adapat, îmbracat, vizitat, cercetat, si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati în necazuri, suferinte, robie sau lipsuri, pe El L-am hranit, adapat, îmbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

Hristos e prezent pe acest pamânt în sfânta Euharistie sub chipul pâinii si al vinului. Si mai este prezent, la fel de lucrator, sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, încercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Îi manifestam dragostea noastra si pe El însusi Îl slujim. Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, întocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata în lumea sensibila! Dragostea virtute crestineasca suprema si singura perena este mijlocul fara gres care ne sta la îndemâna pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Marele nostru compatriot, ilustru scriitor de limba franceza, Emil Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca alt virus. Fireste, cum de am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei SIDA (AIDS îi zic anglo-saxonii)? Numai ca Emil Cioran, în aversiunea sa pentru Hristos si crestinism nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala. Omul are, neîndoielnic, trasaturi comune cu animalul, însa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-l dea gata cu procedee stilistice desigur, scânteietoare si abrupte, însa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hârtie colorata. Ateismul îsi împinge aderentii, chiar si pe cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

Noi retinem din viata si jertfa Sfântului Ioan Botezatorul: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi strâmtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neîncredere în afirmatii sumare)din zguduitoarea, admirabila fraza de la Ioan 3, 30: Acela trebuie sa creasca iar eu trebuie sa ma micsorez.
Cu ea în suflet si-n inima si-n cuget si-n adâncul inimii si-n adâncul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfânt lacas.

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|