Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Evanghelia Împărătiei sau Sfânta Liturghie

- 03 08 2008
ÎPS Bartolomeu Anania

După ce si-a încheiat rugăciunea de taină, preotul rosteste si el tricântarea cu voce joasă si însotită de închinăciuni către sfânta masă.

Apoi se întoarce cu fata către proscomidiar si, cu fruntea plecată, rosteste salutarea cu care Domnul a fost întâmpinat la intrarea Sa triumfală în Ierusalim:

Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

După care, întorcându-se prin fata sfintei mese, se îndreaptă spre scaunul - cel - de - sus, adică jetul de lângă peretele de răsărit al altarului, pe care stă arhiereul atunci când e de fată si care simbolizează tronul Celui Vesnic, rostind:

Binecuvântat esti pe scaunul slavei împărătiei Tale, Tu, Cel ce sezi pe heruvimi, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor.

Preotul se opreste si stă lângă coltul dinspre răsărit - miazăzi al sfintei mese, unde asteaptă sfârsitul cântării Sfinte Dumnezeule.

Urmează un alt moment important al Liturghiei, anume citirile din Apostol si Evanghelie. Fiecare are o introducere si o încheiere.

Preotul: Să luăm aminte! Pace tuturor!

Citetul: Si duhului tău.

Si îndată, din mijlocul bisericii, intonează prochimenul cu care se deschide pericopa din Apostol.

Preotul: Întelepciune!

Citetul rosteste titlul pericopei.

Preotul: Să luăm aminte.

In timp ce Cântăretul (Citetul) intonează pericopa, Preotul cădeste după rânduială, după care revine în altar si citeste în taină Rugăciunea de dinainte de Evanghelie:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, fă să strălucească în inimile noastre lumina cea curată a cunoasterii dumnezeirii Tale si deschide ochii gândului nostru spre întelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi si frica de fericitele Tale porunci, pentru ca, toate poftele trupului călcând, vietuire duhovnicească să petrecem, cugetând si făcând toate cele ce sunt spre bună - plăcerea Ta. Că Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie slavă înăltăm, si totodată Părintelui Tău Celui fără de început si Preasfântului si bunului si de viată făcătorului Tău Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

După ce Cântăretul intonează sfârsitul pericopei,

Preotul: Pace tie, cititorule.

Citetul: Si duhului tău. Si cântă: Aliluia.

Preotul (în usile împărătesti, cu fata spre Popor): Cu întelepciune, drepti, să ascultăm Sfânta Evanghelie! (Binecuvântând). Pace tuturor!

Poporul: Si duhului tău.

Preotul (după ce a luat Evanghelia de pe sfânta masă si a deschis-o pe analogul din fata usilor împărătesti): Din Sfânta Evanghelie de la (N) citire.

Poporul: Slavă Tie, Doamne, slavă Tie.

Preotul: Să luăm aminte.

Si intonează pericopa evanghelică din ziua respectivă. La sfârsit,

Poporul: Slavă Tie, Doamne, slavă Tie.

Preotul închide Evanghelia, binecuvântează cu ea Poporul în semnul crucii, după care o reasează pe sfânta masă, dar nu pe locul ei de dinainte (cel de deasupra sfântului antimis), ci în spatele acestuia culcată, cu cotorul spre apus.

Înainte de a încerca o tâlcuire de profunzime a acestui moment, vreau să vă atrag atentia asupra rostirii introductive a preotului : Cu întelepciune, drepti, să ascultăm Sfanta Evanghelie. Este un îndemn la atentie si luciditate, dar si la respect, bunăcuviintă, evlavie: pericopa evanghelică se ascultă stând în picioare, cu palmele încrucisate în fată, cu privirea atintită la preot, cu auzul deschis la fiecare cuvânt. Există la noi si obiceiul de a se îngenunchia în timpul citirii Evangheliei. Desigur, excesul de evlavie nu poate fi osândit; cei ce vor să o facă, o pot face. Dar pozitia corectă este cea dreaptă, chiar pentru credinciosii mai firavi sau vârstnici, care de obicei sed asezati în strane. Cei care, totusi, vor să stea în genunchi, vor avea grijă să nu-si stingherească vecinii, si cu atât mai putin să le inculce vreun sentiment de inferioritate. Niciodată, stând în biserică, nu trebuie să neglijam principiul colegialitătii si comuniunii. Cu aceasta, să trecem la tâlcuire.

În lumea crestină neortodoxă stăruie o falsă perceptie asupra raportului dintre Sfânta Ortodoxie si Sfânta Scriptură. În general se crede că ortodocsii s-au ancorat în ritual si traditie, lăsând Biblia pe seama protestantilor si, mai nou, a sectelor; că ei, ortodocsii, pretind că Biblia este principalul izvor al credintei, alături de Sfânta Traditie, dar în realitate o ignoră sau, în cel mai bun caz, cercetarea ei e festivă si, atunci când nu e obiect de studiu didactic, devine lectură de lux.

Asa se explică "surpriza" recentă a unui distins pastor protestant din Occident, care asistase de numeroase ori la Liturghia noastră si în final "descoperise", cu uimire, că întreaga ei tesătură este întemeiată pe Biblie. Ceva mai târziu avea să stie că, exceptând Apocalipsa, Noul Testament este în întregime citit la Sfânta Liturghie în cursul unui an, că pasaje întregi din Vechiul Testament sunt cuprinse în "păremiile" celorlalte slujbe si că cei 150 de Psalmi sunt cititi de cincizeci si două de ori pe an în ciclurile săptămânale numite "catisme".

Până acum v-am semnalat rădăcinile biblice ale Sfintei Liturghii, si o voi face în continuare.

Doresc să retineti faptul că citirea pericopelor evanghelice si apostolice, la care ne-am oprit acum, nu înseamnă o "pauză" sau o "paranteză" liturgică, ci ea face parte din însusi miezul Sfintei Liturghii, asa cum era practicată încă din primele veacuri ale Bisericii, când crestinii se adunau Duminica pentru Cina Euharistică. Prefacerea Darurilor si împărtăsirea credinciosilor erau precedate de lecturi biblice.

Iată ce mărturiseste unul din cele mai vechi manuscrise: "în ziua denumită a soarelui, noi avem adunarea la un loc a tuturor celor care trăiesc în orase si sate si, atât cât permite timpul, se citeste ceea ce au spus apostolii sau din scrierile proorocilor. Când termină cititorul, proistosul ia cuvântul si ne dă povătuiri si îndemnuri, ca să fie imitate lucrurile frumoase. După aceea ne ridicăm si înăltăm rugăciuni. După ce terminăm rugăciunile... se aduce pâine si vin si apă...".

Desigur, citirile biblice au si un rost instructiv, de cunoastere a cuvântului dumnezeiesc. Interpretând simbolismul liturgic, Nicolae Cabasila observa că, până în acest moment, Sfânta Evanghelie a stat închisă, asa cum Iisus Hristos a tăcut în prima parte a vietii Sale, singura mărturie asupra dumnezeirii Lui venind de la Tatăl în momentul botezului. Acum, prin mâinile si vocea preotului, Evanghelia se deschide si grăieste, asa cum însusi Hristos le-a grăit multimilor si cum i-a învătat pe sfintii apostoli, poruncindu-le să-I ducă învătătura la toate neamurile.

Ar fi gresit însă să credem că rostul acestor lecturi se reduce doar la dimensiunea lor învătătoare. Ele au si un rol purificator, de Pregătire a sufletelor pentru obiectivul principal al Liturghiei, Euharistia, adică prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul si Sângele Domnului, si pentru finalitatea ei, cuminecarea si sfintirea credinciosilor. Să ne întoarcem putin la rugăciunea pe care preotul o citeste în taină înainte de citirea Evangheliei: Ea cere mai întâi luminarea mintii noastre pentru o corectă cunoastere a dumnezeiestilor învătături, si imediat după aceea solicită ajutor pentru purificare duhovnicească prin teama de a nu ignora sau dispretui sfintele porunci.

Acestor două dimensiuni le se adaugă o a treia, cea doxologică, adică de laudă drept - măritoare. În vecinătatea lecturilor biblice, credinciosii nu-I cer nimic lui Dumnezeu. Ultima cerere a fost aceea cu care se încheie cântarea Sfinte Dumnezeule: Miluieste-ne pe noi. Acum, îndată după Apostol se cântă Aliluia, iar înainte si după citirea Evangheliei se intonează: Slavă Tie, Doamne, Slavă Tie!

Dimensiunea doxologică explică si faptul că, prin traditie, atât pericopa din Apostol, cât si aceea din Evanghelie, desi fiecare se anuntă a fi "citire", se cântă. Asupra acestei teme au existat păreri împărtite de-a lungul timpului. Monahii rigoristi sustineau că, pe de o parte, textul biblic poate fi perceput mai direct prin citire si, pe de alta, faptul de a-l cânta poate fi un prilej de mândrie pentru cel care cântă. De cealaltă parte, practicienii se pronuntă în favoarea psalmodierii, ca una ce-i conferă texului biblic o anume sacralitate liturgică.

Chiar Părintele Stăniloae (care nu avea înzestrare muzicală) admite că "psalmodierea dă aripi cuvântului". Eu cred că adevărul e, ca de obicei, la mijloc si că a citi sau a cânta pericopa evanghelică poate să rămână la latitudinea fiecărui preot, în functie de talentul său muzical, dar si de natura textului. Oricum, totul trebuie făcut la măsura bunului simt, evitându-se vedetismul pe care ni-l oferă uneori, jenant, câte un preot sau diacon atras de ispita coloraturii cantabile sau contaminat de mirajul cuantumului decibelic. Arta liturgică cere, neapărat, acordarea ei cu timbrul îngeresc.

S-a mai pus si întrebarea: De ce se citeste mai întâi Apostolul si apoi Evanghelia, de vreme ce aceasta din urmă are prioritate nu numai cronologică, ci si de continut?

Se răspunde, în general, prin invocarea principiului progresiei. Explicatia lui Cabasila poate fi completată prin observatia că Domnul Hristos nu i S-a arătat lumii dintr-o dată, năprasnic, ci progresiv, înaintând de la simplu la compus, de la elementar la complex. În viată: de la smerită nastere, la glorioasă înăltare; în învătătură: de la predica de pe munte, la marea cuvântare de despărtire; în minuni: de la prefacerea apei în vin, la învierea lui Lazăr; în iconomia mântuirii: de la moarte si înviere, la cea de a doua venire. În acest sens, textele apostolice ar fi doar învelisul Evangheliei, pe cănd Evanghelia este însusi miezul.

Având în vedere structura dramatică a Liturghiei (despre care v-am vorbit la început), putem invoca si principiul progresiei artistice. O uvertură cuprinde principalele teme muzicale ale operei; ea se scrie la urmă, dar se cântă la început, în deschiderea operei propriu - zise.

Amintesc si faptul ca între Evanghelia lui Hristos si împărătia Cerurilor există o legătură strânsă, intimă, indestructibilă; doi dintre Evanghelisti mărturisesc că Iisus mergea din loc in loc propovăduind Evanghelia Împărătiei (lui Dumnezeu). Rostind Evanghelia si ascultând-o în biserică e ca si cum am avea sentimentul că încă de pe acum vedem Împărătia lui Dumnezeu venind întru putere.




|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|