Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

De ce suferim din dragoste

- 17 februarie 2008
de Pr. Savatie Bastovoi

- Dragostea e un sentiment pe care îl trăieste orice tânăr. Dar de multe ori acest sentiment provoacă suferinte. Cum să ne protejăm de rănile săgetilor lui Cupidon?

Dragostea nu numai că este un sentiment pe care-l trăieste orice om, ci am putea spune că ea este însăsi viata si scopul vietii. Depinde în ce fel întelegem noi dragostea. Pentru că există mai multe definitii ale acestui sentiment. Fiecare popor, cultură, au definit-o din punctul lor de vedere. În întelesul obisnuit, deja consacrat, dragostea este relatia dintre bărbat si femeie, care de cele mai multe ori se limiteaza la una trupească. Aici am putea opune o atitudine pe care o numim moralistă, adică dragostea la nivel de suflet, spirituală - platonică si dragostea afrodisiacă, adică trupească.

Orientalii au o carte despre dragoste care se numeste "Kama-sutra". Această carte cuprinde si descrie pozitii ale corpului prin care se poate obtine maximum de plăcere trupească, denumită orgasm în psihanaliză, psihiatrie si în limbajul uzual. Acestei cărti, noi, crestinii, îi opunem altă carte a dragostei - Evanghelia. Dumnezeu însusi este dragoste - spune apostolul si evanghelistul Ioan. Dumnezeu este iubire.

De ce dar apare aceasta suferinta dincolo de plăcerea, bucuria întâlnirii dintre bărbat si femeie, care prin unirea lor se fac un trup, după cuvântul lui Dumnezeu? Însusi Dumnezeu a sădit în trupurile noastre această pornire a unora către altii - bărbatul către femeie si femeia către bărbat. Care este o tendintă si o atractie firească.

Dar de multe ori această lege a firii este încălcată prin homosexualitate la bărbati sau lesbianism la femei. Adresându-se romanilor, apostolul Pavel le spune că au schimbat pe Dumnezeul Cel nestricăcios si s-au închinat făpturii stricăcioase. Ce înseamnă asta?

Avem această situatie atunci când omul, uitând pe Dumnezeu, îsi face din persoana iubită idol - un înlocuitor al lui Dumnezeu. Atunci când toate aspiratiile, toate ideile sale despre bine si frumos, el le investeste în această persoană iubită si mai târziu nici nu le poate vedea altfel decât prin această persoană.

Lucrurile sunt bune si frumoase atâta vreme cât relatia lor este reciprocă. Dar în momentul despărtirii omul suportă un mare soc. Viata lui se goleste de ceea ce a avut el mai important. Pentru că aici are loc un transfer de personalitate. Eul se deplasează si devine tu, tu devine eu. De altfel, cum spune si apostolul Pavel: "căci odată căsătoriti trupurile voastre nu vă mai apartin, ci trupul barbatului este al femeii si trupul femeii este al barbatului". Pentru a evita această suferintă firească si după cum vedem, usor de explicat, atitudinea noastră trebuie să fie foarte corectă, înlăturând excesele. Deoarece orice exces presupune necunoscutul. Orice exces este un risc...

- Cum poti să eviti excesul atunci când esti îndragostit? Aceasta ar presupune un control asupra sentimentelor, or, când se îndrăgosteste, omul adesea pierde acest control.

Noi spunem că inima este oarbă, dragostea este oarbă. Însăsi aparitia acestui sentiment este excesul despre care vorbesc. Acest sentiment, pe care ne-am obisnuit să-l numim asa, nu este, de cele mai multe ori, însăsi dragostea. Atunci când Eminescu spune că este "un instinct atât de van, ce le vine si la păsări de vreo două ori pe an", el nu greseste deloc, chiar dacă el însusi era pradă acestui sentiment.

A spus-o într-un acces de luciditate?

A spus-o mai degrabă într-un acces de misoginism. Se vede că suferea mult de pe urma relatiei sale cu Veronica Micle, care la rândul ei era căsătorită, si nu-l avea numai pe Eminescu drept amant. De multe ori întâlnim la romantici aceste excese de misoginism, care nu sunt deloc luciditate si care nu sunt deloc întelepciune. De ce?

Spre deosebire de această atitudine a romanticilor, pe care o găsim si la Shopenhauier, la Nietzshe, la multi alti filozofi - de diminuare a rolului si a însemnătătii femeii (ei însisi fiind, în acelasi timp, niste desfrânati), în ortodoxie nu există această atitudine fată de femeie, chiar dacă există călugărie.

Misoginismul, dispretul fată de femei, este un păcat care strigă la cer . Atunci când diminuăm sau înjosim făptura lui Dumnezeu, zidirea mâinilor Lui, pe motiv că este femeie, noi ne ridicăm împotriva a Însăsi Făcătorului si prin aceasta arătăm că Dumnezeu a comis o eroare si a creat o făptură imperfectă.

Femeia nu este mai putin perfectă decât bărbatul. Noi învătăm doar atât - că femeia are o vointă mai slabă decât bărbatul. În Noul Testament Mântuitorul Hristos o recuperează pe Eva cea căzută, prin care a pătruns păcatul în lume si o ridică la demnitatea care o poate întrece pe cea a bărbatului.

Uitati-vă cine este primul om care-l întâmpină pe Hristos după înviere - este chiar Maria Magdalena, desfrânata despre care aflăm din Evanghelie. Ea este primul om care vede cea mai mare minune din istoria Universului - minunea Învierii lui Hristos, prin care tot neamul omenesc a înviat si a fost restabilit.

Spre deosebire de acest fel de a vedea si a întelege femeia, există asceza, monahismul oriental - cel budist sau krisnait, care cultivă iarăsi o atitudine dispretuitoare fată de femeie si fată de actul trupesc.

Repetăm că în ortodoxie, chiar dacă se presupune asceza si se recomandă, deoarece însusi apostolul Pavel, atunci când dă sfaturi celor căsătoriti, spune "fratilor, iată vremea s-a scurtat, cei căsătoriti să fie ca si cei necăsătoriti", aceasta nu se face din desgustul fată de femeie. În canoanele apostolice si la Vasile cel Mare se prevede caterisirea preotilor care se îngretosează de femeile lor pe motiv de falsă evlavie, "căci Dumnezeu a facut femeie si bărbat" se spune acolo.

Uitati-vă o atitudine corectă si umană, dacă vreti, spre deosebire de alte moduri de asceză care au fost si la grecii antici - si Aristotel a fost un timp ascet. Deci iată un mod de a evita suferinta - prin asceză. Dar el nu este întotdeauna pe măsura si în puterea tuturor. Însusi Hristos când a fost întrebat a spus - cel care poate încăpea, să încapă.

Dacă una din metodele de a evita suferinta în dragoste este monahismul - dar nu oricine ar fi în stare să aleagă această cale - logic ar fi să presupunem că altă variantă este căsătoria? Este oare căsătoria, cea bazată pe principii crestine, o garantie a faptului că vom fi protejati de suferinte?

Despre aceasta, iarăsi apostolul Pavel spune foarte bine. Vedeti, la întrebările cele mai subtile si curioase Biblia are întotdeauna răspuns. Si un răspuns cel putin interesant. Apostolul Pavel spune asa : "Recomand si bine este să fiti ca mine" - adică feciorelnici, necăsătoriti. "Dar celor care nu pot - să se căsătorească. Însă acestora zic că vor avea suferinta în trupurile lor". La ce se referă ap. Pavel? Tot el în altă parte explică: "căci cel căsătorit caută să facă voia femeii, iar cel necăsătorit face voia lui Dumnezeu" Tot asa se spune si despre femei, adică vor face voia bărbatului.

Asadar, cum poate să aibă suferinta în trup, după ce se află într-o relatie binecuvântată de Dumnezeu, prin taina cununiei de către Biserică, deci este în afara desfrânării, în afara păcatului despre care Biserica învată ca el singur este cauza suferintelor noastre. De unde dar această suferintă în trupurile celor căsătoriti?

Răspunsul e simplu. Atunci când lumea se căsătoreste, nu stie ce jug îsi ia. De aceea, când alegem căsătoria noi de fapt ne luăm o povară mult mai grea decat călugăria, dacă ar fi să tinem cont de poruncile evanghelice si dacă ar fi să nu ne abatem de la scopul nostru - singurul scop al crestinului si al oricărui om - cel al mântuirii si al întâlnirii cu Dumnezeu. Când Apostolul spune: "cei căsătoriti să fie ca si cei necăsătoriti", la asta se referea.

În primul rând, anul bisericesc are foarte multe zile oprite (relatiilor intime) - posturi, sărbători. Ar fi mai mult de 200 de zile pe an. În afară de aceasta se interzic relatiile în perioada alăptării, începând de la momentul zămislirii. Din clipa în care femeia a aflat că este însărcinată, relatiile sunt oprite. Până după încheierea perioadei de alăptare.

Foarte multi dintre oamenii sau tinerii care, desi umblă la biserică, se vor ortodocsi, totusi, nu îndeplinesc această restrictie, deloc neînsemnată, a Bisericii. În afară de aceasta, este evident că orice metodă de contraceptie este exclusă si condamnată - avem exemplul lui Onan, cel care luând de nevastă pe văduva fratelui său, si-a aruncat sământa pe pământ, pentru a evita zămislirea si a fost omorât de Dumnezeu. Acest păcat este aspru condamnat. Nu mai vorbim de alt păcat care este avortul, sau spirala, care este si ea un avort... mai timpuriu, asa o prezintă si medicii, fiindcă spirala distruge ovulul deja fecundat, atunci când zămislirea a avut loc si se elimină practic un embrion, pur si simplu mai mic decât cel de 2 sau 3 luni, eliminat prin operatie chirurgicală.

Trebuie să ne înspăimânte această situatie, când femeia se face stăpână a corpului său, în sens rău. În situatia când Dumnezeu ne spune că tu însuti nu poti face un fir de păr alb sau negru, să ne dăm seama cât de mare este păcatul când noi singuri ne distrugem trupurile noastre si a altora, nu dăm sansa la viata pruncilor care ar fi putut să se nască, căci pentru aceasta a lăsat Dumnezeu relatia binecuvântată între femeie si bărbat. Si atunci când spunem că vrem să ne căsătorim pentru a prelungi spita neamului omenesc si anume de asta nu ne călugărim, atunci să urmăm acestui gând si nicidecum altfel.

Iulius Evola, un eseist italian, observa un lucru în cartea sa "Metafizica sexului": "toti spun că zămislirea este pentru a prelungi neamul omenesc, dar cât de mare este spaima tinerei fete sau femei de a rămâne gravidă". Deci, altul este scopul - satisfacerea poftei trupesti celei mai joase. Si anume astfel ajungem să injosim femeia - cand ea devine un instrument al satisfacerii acestei pofte.

Aici suntem pusi în fata celui mai aprig misoginism, nu în cazul ascezei si al călugăriei. Să luăm relatia trupească dintre un bărbat si o femeie, dintre doi tineri. Adeseori toată dragostea lor se risipeste degrabă. Si unul si altul se îndreaptă către alt partener si asa la nesfârsit. Ce a iubit el sau ea la omul respectiv? Atunci când urmează plânsete, disperare, sinucideri, suferinte, despre care vorbim, despre care se cântă in cântecele pentru tineri, se scriu poezii, se fac picturi, piese de teatru, unde dispare acea dragoste?

Acest fapt este ridicat la nivel de mare dramă a umanitătii. Să vedem ce se află în spatele acestei drame? Cu adevărat iubirea unei persoane fată de alta? Sau aspiratiile si tendinta către satisfacerea necesitătilor trupesti? Vedem că nici căsătoria nu numai că nu ne scuteste de suferinta pe care o avem în afara ei, ci uneori o poate agrava. Totusi, această suferintă doar în căsătorie poate fi evitată, în afara ei nicicum. Nu trebuie să uităm că scopul, frumusetea si rostul ei constă în a da nastere unor noi făpturi, oameni pe care atât tatăl, cât si mama trebuie să-i educe, să-i crească. Si atunci, iubirea este factorul principal, piatra de temelie pe care se zideste familia. Evident, atunci această suferintă este omisă. Timpul pe care cei căsătoriti si-l acordă unii altora are si el o însemnătate foarte mare. Tot apostolul Pavel spune: cei căsătoriti să nu se despartă pentru mult timp unii de altii, pentru a nu da prilej de suferintă, prilej de desfrânare.

Părinte, este interesant ceea ce spuneti, dar cred că multi dintre tinerii de azi înclină spre alte conceptii despre viata în familie. Cel putin există o conceptie mai mult sau mai putin generală, potrivit căreia sexul ocupă un loc important în familia modernă. Chiar conform opiniei specialistilor multe familii se destramă din cauza incompatibilitătii sexuale.

Tocmai ceea ce am spus până acum. Asceza ortodoxă vine să evite chiar acest lucru. Da, până la un punct distractiile si vorbele de alint ne pot oarecum sustrage tumultului si greutătilor acestei vieti. Emil Cioran spunea că orgasmul este suprema stare si singura care îl poate smulge gândului mortii, spaimei si haosului mortii. Tantrism prostesc.

Dar haideti să ne uităm treaz la lucruri. Da, este bine până la un punct, dar nu întotdeauna suntem tineri, nu întotdeauna suntem sănătosi. De ce să nu presupunem întamplarea tristă în care nevasta sau sotul nimereste într-un accident si jumătate de an trebuie să stea la pat. Anume în această situatie, dacă sotii trăiesc într-un regim tumultos al relatiilor trupesti, vor apărea certurile. De ce să uităm că există boli atât femeiesti, cât si bărbătesti, care pot interveni pe neasteptate - fie impotenta la bărbati sau cancer sau oricare altă boală la femei. De ce acesti oameni ar trebui să se despartă? De ce trebuie să aducă atunci în viata lor pe altcineva mai tânăr, mai sănătos, de ce trebuie să sufere copiii de pe urma acestei triste întâmplări, de care nimeni nu este protejat?

Iată de ce avem nevoie să îndreptăm sentimentele si relatiile noastre în sfera care este eternă, vesnică, unde iubirea este nestrâmtorată de factorii exteriori, unde nimic nu o poate strâmtora si schimba - nici bătrânetea, nici boala, nici despărtirea. Despre aceasta ne învată Hristos în Biserica Ortodoxă.

Cum e posibilă o asemenea performantă în familia modernă? Cum să stimulăm nu dragostea firească ci pe cea duhovnicească în relatiile dintre sot si sotie?

Noi, oamenii, suntem foarte mici la suflet. Dar Cel ce ne-a creat stiind de micimea noastră si stiind că nimic nu facem gratuit si fără scop, recomandându-ne să nu ne pierdem viata în plăceri trupesti, ne oferă în schimb alte plăceri - mai mari si mai superioare - cele duhovnicesti.

Atunci când renuntăm la plăcerile si îmbrătisările trupesti noi nu facem un sacrificiu. Noi de fapt obtinem in schimb o plăcere si mai mare - pe care o primim în scurtă vreme după îndreptarea noastră. Desigur nu atat de scurtă ca în yoga sau alte curente disciplinare (zâmbeste).

Întâlnirea cu Dumnezeu poate fi bruscă si spontană. Despre aceasta avem pilde si în Pateric. Un frate căzuse si vine la părinte, la staret, si-i spune: avva am căzut, dă-mi trei ani ca să mă pocăiesc. El zice: e mult, fiule. "Atunci cât - unul?" "E mult, fiule". "Patruzeci de zile?" "E mult, fiule. Dacă te pocăiesti cu adevărat, Dumnezeu în trei zile poate ierta păcatul tău".

Deci, să nu-L uităm pe acest Dumnezeu al nostru care stie să ierte neputintele noastre într-un timp atât de scurt, să ne scutească de urmările faptelor noastre urâte. Căci El a zis: Cel care-si va lua crucea si-mi va urma mie, va căpăta răsplata nu numai în viata de dincolo ci o va simti si aici pe pământ. Aici pe pământ răsplata constă anume în echilibrul sufletesc, linistea, pacea si iubirea, pe care doar Dumnezeu, Cel care este iubirea însăsi, o poate da, nu numai nouă, ci si apropiatilor, semenilor nostri, pe care-i iubim.

Căci spune proorocul - multe poate rugăciunea dreptului înaintea Domnului. Deci, îndreptându-ne noi însine viata vom avea trecere si îndrăzneală la Dumnezeu să cerem pace, dragoste si iubire, nu doar pentru cei pe care-i iubim, ci chiar si pentru dusmanii nostri, după cum avem poruncă. Si astfel să contribuim la restabilirea armoniei si a dragostei pe care a avut-o si a pierdut-o Adam.


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|