Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Daruind vei dobândi

de Nicolae Steinhardt

Orb, neghiob si strâmt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atât de stupid încât sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prinosul nostru: asta o fac doar si pagânii. Am fost însa îndeajuns de nepriceput si de ratacit în bezna spre a cugeta ceea ce pare întru totul conform cu învatatura crestina ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pâna la a ma învoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva în cutia darurilor (Marcu 12, 41 44; Luca 21, 1 4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henry Michaux (1899-1988) pentru a întelege, cutremurându-ma, înfiorându-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva. Si anume: sa dam ce nu avem. Orb, neghiob si strâmt la minte ce am fost. Si ferecat în chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am închipuit ca Hristos Dumnezeul care a primit sa Se întrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prinosul ori din putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta întreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atât de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica? Paul Claudel nu ni-L definise pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?

Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: sa dam ce nu avem. Dar sa-l ascultam pe Michaux: în manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Îi marturiseste staretului: sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici esenta, nici curaj, nici încredere în mine si nici nu pot sa-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai putin; nimic nu am. Firesc ar fi fost de îndata sa fie respins. Nu asa însa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) îi raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dându-le altora le vei avea si tu. Cautându-le pentru altul, le vei dobândi si tu pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te, chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prinosul tau, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce îti lipseste. Daruind altuia ceea ce nu ai credinta, lumina, încredere, nadejde le vei dobândi si tu. Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai. Dând ce nu ai, dobândesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc. Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tainuit, mai înfasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemând, îmbiind la partasie.

Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxul (precum întotdeauna ne-a învatat: de vrei sa cârmuiesti, slujeste; de vrei sa fii înaltat, smereste-te; de vrei sa-ti mântuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recâstigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobândi si tu ceea ce ai dat altora).

Nicaieri, înafara de Evanghelii, nu cred sa se fi vorbit mai raspicat si mai crestineste decât în micul poem al lui Michaux care mi-a stârnit stupefactia si entuziasmul. Poate în unele fragmente din Fratii Kamarazov si Demonii, poate Cervantes faurindu-l pe El nuestro Senor Don Quijote, El Christo espanol, poate Albert Camus în textul despre Oscar Wilde (intitulat Artistul în puscarie) si despre mergerea catre Hristos nu prin suferinta si durere (cale buna, inferioara totusi) ci prin exces de fericire si în clipe de euforie (cale superioara). Nicaieri nu cred ca vreun prozator ori vreun poet sa fi vorbit mai aproape de Cel neapropiat.

Dând ce nu avem, dobândim prin ricoseu ceea ce cu nemaipomenita sfruntare ne-am încumetat a darui altuia. Lectia e valabila pentru orice crestin, cleric sau mirean. Pentru monah îndeosebi. Sa nu se îngrijoreze, sa nu se sperie, sa nu se framânte calugarul care îsi simte launtrul desart, bântuit de neîncredere si slabiciune, cuprins de întuneric si seceta; sa nu ia câtusi de putin aminte la acestea toate. Ispite ale deznadejdii, netrebnice siretenii ale celui rau si uscat. Sa dea celor care vin la el în chilia lui, în gradina manastirii, pe cerdacul arhondaricului, la usa altarului ca sa afle credinta, întarire, lumina si o bruma de speranta ceea ce ei asteapta de la el si ceea ce el prea bine stie ca în clipa aceea s-ar putea sa nu aiba. Sa le dea. Si, dându-le, se vor rasfrânge si asupra-i, se va milui si el din pomana facuta altuia. Dând lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu.

Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lamureste mai în adâncime textul de la Matei 25 despre Înfricosata Judecata? Nu cumva cei buni au dat însetatului din apa de care si ei duceau lipsa? Înfometatului din hrana pe care nu o aveau? Celui gol, haina dupa care si ei jinduiau?...

Secretul vietii calugaresti se arata a fi: sa îndraznesti a da ceea ce vremelnic se întâmpla sa-ti lipseasca. Iata paradoxul crestin în toata plinatatea, splendoarea si virtutea lui. Dar iata si fagaduinta uluitoare: dând ceea ce nu ai, dobândesti ce ai stiut sa dai din golul fiintei tale. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de o oglinda si te înavuteste, te împlineste, te covârseste. Desigur, nici ca se putea altminteri! Cum oare am putut gândi macar o clipa necum ani de zile ca Hristos doreste sa dam din ce avem prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! Prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de crezut! Sa piara de la noi, calugarii, orice spaima, nesiguranta, sfiala, teama de fatarnicie: calugarul e menit a da altora credinta si lumina, macar de-i vor lipsi lui vreme mai scurta ori mai lunga. Chiar de se afla în criza de acedie. Chiar daca s-a facut vinovat de slabirea avântului si statorniciei monahale. Va putea oare? Va fi în stare a savârsi minunea? Desigur, dat fiind ca este din ceata celor despre care Hristos a spus ca ei nu sunt din lume, precum si Eu nu sunt din lume (Ioan 17, 16). Si iarasi: Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor (Ioan 17, 20). iar la faptele Apostolilor (20, 35) Pavel asijderea graieste: Trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus , caci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.

În adevar, dând peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, când sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu paradoxal, absurd si îndraznet sa se întoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste întelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul Nemo dat quod non habet arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|