Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Crestinii ortodocsi îl sărbătoresc pe Sfântul Voievod Stefan cel Mare - postat 28.07.2007

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a început canonizarea sfintilor de origine românească în vremea Patriarhul Justinian Marina Patriarhului Justinian Marina (1977).
Initiativa canonizării sfintilor a avut-o poporul credincios si nu conducerea Bisericii si de aceea actul canonizării are mai mult un caracter declarativ si nu unul constitutiv. Conducerea Bisericii n-a impus niciodată cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de pietatea populară ci numai a constatat, si-a însusit si a legalizat cultul sfintilor prezenti in constiinta credinciosilor.


Din conditiile canonizării unui sfânt amintim:

  1. Mărturisirea neîndoielnică a credintei ortodoxe;
  2. Proslăvirea lui de către Domnul cel putin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
    1. puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credintă;
    2. puterea de a înfrunta orice primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinte, până la moarte;
    3. puterea de a-si închina viata celei mai desăvârsite trăiri morale si religioase;
    4. puterea de a săvârsi minuni în viată sau după moarte
    5. puterea de a apăra si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxă;
  3. . Răspândirea miresmei de sfintenie după moarte
  4. . Confirmarea sfinteniei prin cultul spontan pe care î-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfintii.

Stefan cel Mare a luptat pentru apărarea crestinătătii până la moarte, cu pretul vietii sale, cum arată în scrisoarea adresată principilor întregii crestinătăti: "Prealuminatilor, preaputernicilor alesilor domni a toată crestinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Stefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al tării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu si vă doresc tot binele si vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme si este încă pierzătorul întregii crestinătăti si în fiecare zi se gândeste cum ar putea să supuie si să nimicească toată crestinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută (este vorba despre Bătălia de la Vaslui, 1475), mai sus numitul turc a trimis în tara noastră si împotriva noastră o mare ostire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman pasa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toti curtenii sus numitului turc ... si Domnul Tării Muntenesti cu toată puterea lui si Assan beg si Ali beg si Schender beg si Graba beg si Osu beg si Valtival beg si Serefaga beg, domnul din Sofia si Cuseran beg si Tiri beg, fiul lui Isac pasa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acestia mai sus numiti erau toti căpitanii cei mari cu ostile lor. Auzind si văzând noi acestea, am luat sabia în mână si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru atotputernic, am mers împotriva dusmanilor crestinătătii, i-am biruit si i-am călcat în picioare, si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre; pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea păgânul împărat al turcilor îsi puse în gând să-si răzbune si să vie, în luna mai, cu capul său si cu toată ostirea sa împotriva noastră si să supuie tara noastră care e o parte crestinească si pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar care această poartă care e tara noastră va fi pierdută - atunci crestinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteti pe căpitanii vostri împotriva dusmanilor crestinătătii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum multi potrivnici si din toate părtile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinta noastră crestinească si cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare si ne vom lupta până la moarte pentru legea crestinească, noi cu capul nostru. Asa trebuie să faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiti gata fără întârziere."

Voievodul Stefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credintei în luptele sale cu turcii si tătarii, ci el a fost si un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si traiului calugărilor.

Stefan cel Mare a fost un om al rugăciunii, simtind permanent nevoia să se roage, să se încredinteze, el si familia sa, împreună cu cei vii si cu cei morti, rugăciunilor părintilor din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea "rugătorii nostri". Astfel, cerea călugărilor si egumenului din Mănăstirea Neamt: "Să ne cânte nouă si Doamnei Maria, în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire".

Cererea de a fi pomenit la Proscomidie ne descoperă că voievodul Stefan întelegea că Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă, care, prin jertfa cea nesângeroasă a Domnului, sterge păcatele oamenilor: "Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, cunoscătorul de inimi si ochiul cel ce vede toate, sfânta mănăstire si biserică a lui Dumnezeu, egumenul si preotii si toti fratii întru Hristos ce vietuiesc acolo să tie si să împlinească acest asezământ, după rânduiala sfintei Biserici si după dorinta noastră, cum o vom arăta mai departe : înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, după datina sfintilor părinti si după asezământul sfintei Biserici, si să scrie si pe doamna mea si pe copiii nostri, dăruiti de Dumnezeu, Alexandru, si Elena, si să stea în sfântul pomelnic cum este scris. Si iarăsi până când va fi mila lui Dumnezeu Atottiitorul asupra noastră si vom fi în viată pe lumea aceasta, sfânta Biserică să ne cânte sâmbăta seara paraclis si duminica la prânz să se dea băutura. Martea să ni se cânte liturghie si la prânz să se dea băutura: si să se pomenască în fiecare zi la vecernie si la pavecernită si la miezul noptii si la utrenie si la liturghie si la sfânta Proscomidie si unde este obiceiul Sfintei si dumnezeiestii Biserici. Aceasta să ni se facă cât vom fi în viată. Iar după trecerea anilor nostri, după trecerea vietii noastre, în primul an să ni se facă si să ni se cânte sfântul parastas în sobor si apoi slujbele de a treia zi, si asemenea la a noua zi, la a 20 - a zi, la a 40 - a zi si la jumătate de an si iarăsi la un an. Iar după trecerea unui an de atunci, să ni se cânte în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara parastas si colivă si băutura iar dimineata la sfânta Liturghie si coliva si iarăsi la prânz băutura, spre mângâierea fratilor. Aceasta să rămână asa cât va dăinui sfânta mănăstire".

Stefan cel Mare a fost un om al dreptătii si al iubirii crestinesti, al iertării dusmanilor săi personali, a dat iertare celor care au dat dovadă de căintă pentru greselile săvârsite, celor pe care-i socotea folositori tării. Astfel, Stefan cel Mare iartă pe tătarul cu numele de Oana; oferea iertare lui Mihu care a făcut parte din ceata lui Petru Aron, cel ce a ucis pe tatăl său la Răuseni, făgăduindu-i lui Mihu că-i va da înapoi averile confiscate. Această iertare făgăduită lui Mihu este fapta dragostei desăvârsite, pe care ne-o cere Dumnezeu, fată de cei ce ne fac rău (Matei 5,44) "Te-am iertat, scrie măritul voievod lui Mihu si toată mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Si nu o vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi de lucrurile si întâmplările petrecute, ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotrivă cu boierii cei credinciosi si de cinste. Si satele, adică ocinile tale, toate le-am întors, vino deci îndată ce ne vei face slujba, cu care te-am însărcinat".

Vartolomeu Mazareanu, într-o lucrare, transcrie ultimele cuvinte ale voievodului: "Doamne, numai tu singur stii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înselătoare, nici focul vârstei tineresti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este însusi Hristos, pe a căruia cruce de-a pururi îmbrătisată la piept tinând, viata mea am închinat-o nesmintită printr-însa la părintele veacurilor având; prin care pe toti vrăjmasii am gonit si înfrânt".

Stefan cel Mare a fost îngropat în tară, plâns de întreg poporul, cum consemneaza cronicarul "iar pe Stefan vodă l-a îngropat tara cu multă jale si plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toti ca după un părinte al său, că cunosteau toti că s-au scăpat de mult bine si multă aparatură".

Actul canonizării lui Stefan cel Mare săvârsit în anul 1992, nu este decât un act de recunoastere a ceea ce, de-a lungul veacurilor si permanent, poporul nostru a simtit pentru binecredinciosul Voievod.



Sursa: infocrestinortodox


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|