Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)
5. "Fii aspru cu tine si îngăduitor cu ceilalti"
de Savatie Bastovoi
Orice om tânjeste să fie înteles, dar se simte înteles numai de cel care îi remarcă si îi vorbeste de calitătile sale ascunse, pe care altii nu i le observă. A vedea calitătile ascunse însă este o însusire a celor care au un exercitiu spiritual permanent, la care nu se poate ajunge fără darul lui Dumnezeu. A striga în dreapta si în stânga si a făgădui degrabă iadul este propriu râvnei trupesti. Oamenii sfinti însă, care au ajuns la dragoste, nu mai pot avea această atitudine. Căci dragostea, spune Sfântul Serghie de la Radonej, înseamnă a fi aspru cu tine, dar îngăduitor cu ceilalti. Cred că măsura desăvârsirii noastre duhovnicesti o putem deduce din felul în care ne raportăm la cele mai cumplite păcate.
|
| | | |