Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

10. Aprinde foc în jurul ascultătorului - 02 febr 2008

de Savatie Bastovoi

Dumnezeu nu este un medicament amar care se dă cu de-a sila, ci un fruct oprit si inaccesibil. Asa trebuie prezentat Dumnezeu ascultătorului, dacă vrei ca acela să devină curios de Dumnezeu. Dumnezeu Însusi se dă pe Sine în acest fel, El te "seduce", cum se exprimă Cabasila, si te părăseste când nu te astepti. Sfântul Macarie Egipteanul, si nu numai el, ne vorbeste de această părăsire în care ne aruncă Dumnezeu, comparând-o cu o lectie pe care o dă mama copilului. Asa cum mama îsi trage mâna lăsându-l pe copil să păsească singur, chiar dacă acesta mai cade pe jos si se loveste, tot asa si Dumnezeu îsi retrage din când în când harul pentru a-l maturiza pe ascet. Deci, dacă Dumnezeu se dă în acest fel până si marilor asceti, de ce ar trebui ca predicatorii să-l bage pe Dumnezeu pe gât ascultătorului.
Cei care are se simt "chemati" la predică în felul acesta protestant, vor reprosa: "Bine, bine, dar dacă vom tărăgăna atâta cu oferirea lui Dumnezeu, până la urmă omul poate să moară si să nu mai creadă!"

O convertire poate să dureze ani si zeci de ani. Dar sunt unii care vor să cuprindă tot crestinismul într-o singură discutie si se minunează când cineva rămâne rece la cuvintele lor. Această atitudine o au cei care îsi atribuie lor însisi toate meritele într-o convertire, uitând că mai există si Dumnezeu. Hristos spune că El, nu predicatorii, a venit în lume să mântuiască pe cei păcătosi. De aceea, să nu avem nici o îndoială că Hristos stie să se descopere păcătosului si în lipsa noastră, si fără noi. Trebuie să scoatem din mintea noastră ideea că anume prin noi vrea Dumnezeu să-l cheme la Sine pe cutare. Noi putem încerca, e chiar de datoria noastră, dar nu ne putem face un plan de convertiri, ca si protestantii: "Asa, trebuie să-l convertesc pe vecinul cutare, bătrânica cutare stă singură, îi duc niste cartofi si-o convertesc". Acesta nu este duhul predicii crestine, ci un duh de competitie pionierească.

Când eram pionier existau asa numitelc "stelute" formate din cinci pionieri "timurovisti", care aveau misiunea să umble pe la bătrâni si să-i ajute la gospodărie. De regulă, copiii nu făceau acest lucru din dragoste pentru bătrâni, ci totul se transforma într-o competitie care mai multi bătrâni vizitează. Asa este si în cazul convertirilor la normă, se uită dragostea, se uită chiar Hristos. Totul se transformă într-un examen de istetime care îti gâdilă orgoliul tău de sofist de mahala.
Astfel de convertiri nu valorează nimic. Tocmai din cauza acestor predicatori cu apucături protestante s-au umplut bisericile de oameni care dau buzna la potirul euharistic, desi Hristos încă nu a lucrat în inimile lor. (Există părerea, foarte riscantă, că euharistia va lucra în inima omului mai bine decât orice cuvinte. Nu în zadar exista catehumenatul în Biserica primară. Cred, într-adevăr că de multe ori Hristos poate să lucreze si într-o nestiutoare, dar acestea sunt cazuri separate si nu trebuie să facem din ele o regulă. Omul trebuie să stie de ce si (cu Cine!) se împărtăseste.) Sunt o multime de oameni care se află într-o stare mai jalnică decât erau până la convertire, pentru că acum batjocoresc si cele sfinte, adusi cu forta de câte un membru înflăcărat al ASCOR-ului sau de câtre vreun vecin proaspăt convertit.

În iarna lui 2000 am fost la Moscova la un simpozion organizat de Patriarhia Moscovei. Nu stiu cum s-a întâmplat, că am intrat în vorbă cu un profesor din Danemarca, fost romano - catolic si convertit la ortodoxie de câtiva ani. Era preocupat de Efrem Sirul si chiar mi-a promis să-mi trimită niste cărti la mănăstire. M-am gândit că e bine că mai sunt si romano - catolici convertiti la ortodoxie, nu numai invers. Am intrat în sală si ne-am asezat fiecare unde-si avea locul, că erau cam la 5000 de oameni. Tocmai se nimerise să ia cuvântul profesorul Leonid Ilici Osipov de la Academia Teologică din Zagorsk, pe temă foarte delicată: "Mistica romano catolică". Profesorul a vorbit asa cum trebuie să vorbească orice crestin ortodox. La pauză se apropie de mine danezul foarte revoltat: "Ati auzit ce a zis Osipov? Ăsta-i satana, numai satana poate să vorbească asa despre sfânta Maria Tereza si despre Francisc de Assisi!" Imi vorbea asa, căutând să obtină sustinerea mea. Eu însă 1-am consolat si i-am zis că aceasta nu este o părere personală a lui Osipov, si i-am atras atentia că acela a citat din Sf. Ignatie Briancianinov si din alti Sfinti ortodocsi. Zic: "Aceasta este părerea generală a Sfintilor ortodocsi despre sfintii si mistica romano - catolică. Dumneavoastră nu sunteti ortodox?" Atunci fostul romano- catolic s-a mâniat si mi-a zis: "Dacă aceasta este Ortodoxia l-a care m-a convertit mitropolitul (N.), să stiti că eu de azi nu mai sunt ortodox!"

Mitropolitul (N.) se pare că a fost într-adevăr istet la cuvânt, dacă a convertit un profesor trecut de 50 de ani. Rămâne însă un mister ce anume i-a povestit mitropolitul (N.) acestui om, pentru că despre ortodoxie nu i-a povestit. Există acest fel de viclenie romano - catolică de a converti pe om cu orice mijloace. Cânt-i din clarinet, du-te cu el la discotecă, pune-i televizor în biserică, binecuvântează-i prezervativele. Nu vreau să par nici eu istet când spun asta, dar toate acestea le-a făcut Biserica Romano - Catolică.

Asadar, nu avem nici un drept să atragem pe oameni în Biserică oferindu-le altă momeală decât pe Hristos. Momeala Bisericii este Potirul euharistic, pentru aceasta vin oamenii la Biserică. Altfel ajungi la replici de felul pe care le-am auzit la cineva: "Vai, Biserica Catolică e mult mai faină! N-ai văzut, papa cântă la clarinet?" Altora le place să joace fotbal cu pastorul, altora să danseze în biserică. Numai Hristos rămâne la fel de necunoscut, poate chiar din ce în ce mai necunoscut.
Un prieten, profesor la Seminarul de la Noul Neamt, care conducea o echipă de misionari, mi-a zis odată: "Ce prost eram eu la început, puneam mâna pe câte o clasă de copii sau studenti si-i aduceam cu hurta la Împărtăsanie, gândind că cu asta se încheie convertirea lor. Dar acum înteleg că acesta este numai începutul si nu întotdeauna cel mai potrivit, si numai Hristos duce la capăt orice lucrare începută. Nu-i greu a aduce pe cineva la Împărtăsanie, greu este ca el să rămână în Biserică si să devină un credincios adevărat, un mădular viu al Trupului lui Hristos. Dar asta nu o poate face nici un misionar, aceasta este taina lui Hristos care lucrează în inima omului".

Contributia noastră la convertirea unui om nu doar că trebuie să o vedem minimă, din smerenie, ci ea chiar trebuie să fie minimă cu adevărat, pentru a lăsa mai mult loc lui Hristos. Începătorul absoarbe totul, ca un burete, de aceea, să ne abtinem de la a-l îndoctrina cu viziunile noastre personale, să nu-i transmitem numaidecât felul nostru de a fi, gesturile si modulatiile vocii, asa cum se întâmplă în cazul duhovnicilor paranoici. Să-i dăm să citească Sfintii Părinti, că ei stiu ce să facă cu el.

Neofitul trebuie să devină mădular al Trupului lui Hristos, dar ce anume va fi el, mână, ochi, ureche sau gură (I Cor. 14, 31), numai Hristos stie. Fiecare om are firea sa, trecutul său, sensibilitatea sa. Pe acestea Dumnezeu nu caută să ni le schimbe, după cum spune si Sf. Macarie Egipteanul: "Omul îsi păstrează firea, dar îsi schimbă sufletul prin proprie vointă. El rămâne cum era, blând sau aspru, moale sau activ, dar îsi consacră toată vointa slujbei dumnezeiesti si este bine plăcut Domnului, indiferent de firea lui. Dumnezeu primeste bunăvointa omului si nu-i cere să-si schimbe trupul, ci îi cere să-si schimbe sufletul, mintea, gândirea. Dumnezeu nu cere schimbarea trupului, ci schimbarea sufletului. El chiar permite ca sfintii să aibă slăbiciuni trupesti si neputinte. Nici chiar Apostolii nu puteau întotdeauna să facă minuni, să vindece bolnavi sau să învie morti. Pavel se plângea de "ghimpele" din trupul său pe care Domnul nu voia să i-1 ia (II Cor. 12, 7). Căci dacă Apostolii ar fi putut face toate câte ar fi voit, atunci i-ar fi determinat pe toti să creadă în mod fortat. Hristos mereu spunea: "Cine are ochi de văzut si urechi de auzit".

La întrebarea ce este pocăinta, în una din scrisorile sale, Sf. Teofan Zăvorâtul a spus că "pocăinta înseamnă a aprinde foc în jurul tău". Că precum cel cuprins de flăcări caută scăpare, asa si sufletul, dacă va vedea că toată lumea arde în jurul său, va alerga la Dumnezeu. Am găsit aceeasi comparatie si la Macarie Egipteanul: "Dintr-o casă cuprinsă de foc - zice Sfântul -, cel care vrea să se salveze fuge gol, în timp ce acela care vrea să-si mai salveze ceva din bunurile pe care le iubeste piere în flăcări, odată cu acestea ... Pentru un câstig neînsemnat, se prăpădeste prin propria-i vointă, din cauza întârzierii, a amânării".

Acest foc l-a aprins Apostolul Pavel în ascultătorii săi din Roma. Dacă ne vom uita bine, vom vedea că Apostolul nu a lăsat nici o crăpătură prin care ascultătorul să poată fugi de Hristos. Acesta nu mai poate da nici traditionala replică: "Ia mai lasă-mă în pace să-mi trăiesc viata asa cum vreau", pentru că Pavel i-a vorbit mai înainte si i-a demonstrat că toate nenorocirile i se întâmplă tocmai din cauza asta.

De fapt, Apostolul nu a făcut decât să prezinte grozăvia autonomiei, văzută ca rupere din întreg, ca autoexcomunicare, la care s-a dedat omul.

Iată că Apostolul Pavel le prezintă iadul nu ca pe o pedeapsă cu foc, ci ca pe o abandonare din partea lui Dumnezeu. Ioan Gură de Aur spune că "pedeapsă mai cumplită decât iadul este să nu iei parte la slava vietii vesnice (Despre feciorie. Apologia vietii monahale. Despre cresterea copiilor. Ed. Inst. Biblic al BOR, 2001, p. 347.) Îi mai si lasă să creadă că Dumnezeu nu va face nimic pentru salvarea lor până când ei însisi nu o vor vrea, "că precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunostintă, asa si Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor, să facă cele ce nu se cuvine" (1, 28). Dar totodată, li se sugerează si partea cealaltă a acestui verset, că dacă ei vor încerca să-L aibă pe Dumnezeu în cunostintă si Dumnezeu va binevoi spre ei. Adică îi declară stăpâni absoluti ai propriului destin, lăsând la libera alegere întoarcerea lor la Dumnezeu.

Este foarte important să nu rănim liberul arbitru al ascultătorului, pentru că atunci facem un lucru pe care nici Dumnezeu nu-Si permite să-l facă. Destul este să aprindem acel foc în jurul lui, care niciodată nu stim din ce poate să izbucnească. Cel mai sigur mod de a-l aprinde este rugăciunea tainică pentru acel om, rugăciune cu lacrimi si cu multă dragoste, tinând minte că "a te ruga pentru aproapele înseamnă a-ti vărsa sângele pentru el".( Sf. Siluan Athonitul in cartea Staret Siluan, editia rusă de la Minsk.)

"Iisus a venit pe pământ să aprindă un foc, nu un foc material, mistuitor, ci un foc spiritual, duhovnicesc, care luminează sufletele, le pune la încercare, topindu-le ca pe aur. Acest foc a lucrat în Apostoli, l-a orbit pe Pavel si i-a luminat mintea. Acest foc s-a arătat lui Moise în rugul aprins care totusi nu se mistuia. Acest foc l-a luat pe Ilie de pe pământ sub forma carului. Acest foc îl cerea David strigând: "Botează-mă, Doamne, si cearcă în foc rărunchii si inima mea" ... Acest foc a ars în inima lui Cleopa si a tovarăsului său când le-a vorbit Iisus pe Drumul Emausului. Acest foc îi luminează pe îngeri. Acest foc luminează mintea omului credincios si îi aprinde inima. Acest foc alungă duhurile demonice, arde păcatul, este puterea învierii, mijloc al nemuririi. Să ne rugăm să vină si peste noi acest foc, să devenim si noi sfesnice de lumină în lume, ca lumea să fie cucerită pentru Domnul si să nu mai rătăcească în întuneric" (Macarie Egipteanul, op. cit., p. 82).


Sursa: În căutarea aproapelui pierdut - Savatie Bastovoi, Editura Marineasa. Timisoara, 2002

|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|