Gulde Line

Usa cerului este larg deschisa tuturor!

citate crestine

Frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii." (Pildele lui Solomon 1,7)

...citeste

inapoi...

Aparitii, vedenii mai presus de fire - postat 21.08.2007
Retrospectiva întregii vieti

Unul dintre cele mai cunoscute fenomene care se petrec cu putin înainte de moarte este vederea dintr-odată a întregii vieti, cu toate momentele ei. Acest fenomen este mentionat de autori profani, care prezintă marturii ale persoanelor revenite la viată din pragurile mortii. Potrivit unor mărturii, amintirile se succed cu o viteza ametitoare, în ordine cronologică; după altele, amintirile se înfătisează toate deodată si pot fi cuprinse dintr-o singura privire. Toti martorii insă spun într-un glas că toate aceste amintiri sunt extrem de vii, reale si foarte limpezi; oricât de rapid s-ar succeda sau oricât de mare ar fi multimea lor, fiecare dintre ele este foarte clar percepută si identificată. Unii spun că au sesizat doar faptele importante din viata lor; altii, ca si le-au văzut pe toate, de la cea mai neînsemnată până la cele care l-au marcat în mod deosebit.



Despre acelasi fenomen vorbesc si autori crestini. Mitropolitul Hierotheos Vlachos aminteste cuvântul unui mare monah din zilele noastre, care a spus că "în ceasul mortii, fiecare om îsi va vedea chiar si cea mai mică faptă a sa, tot asa cum n-ai nevoie mai mult de-o clipită ca să zăresti într-un pahar de apă o fărâmă de necurătie".

Acum omul are de înfruntat o nouă încercare: pe de o parte suferă privind cu regret la bucuriile trecute; pe de alta, se înspăimântă văzând într-o clipită întreagă multimea păcatelor sale. "Atunci când sufletul omului este pe cale să părăsească trupul, îsi aminteste de păcatele pe care le-a făcut si ajunge într-o stare cu adevărat cumplită". Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ceasul din urmă vederea păcatelor îi sfâsie inima omului de durere.

Din punct de vedere duhovnicesc, această ultimă încercare este însă binefăcătoare; e un ultim prilej de căintă a sufletului care-si judecă singur viata si asezarea fată de Dumnezeu. Bilant al vietii, fulgerătoare cercetare a constiintei si recapitulare a întregii sale existente în care se luminează întelesul ei până atunci tainic, retrospectiva aceasta este un soi de judecată. Omul mai are astfel o clipă ca să dea răspuns bun, căindu-se de relele săvârsite si multumind pentru tot ce i-a dat Dumnezeu, printr-o rugăciune mută, căci nu mai e timp nici de cuvinte, nici măcar de înfiriparea unui gând, ci doar de predare în mâna lui Dumnezeu.



Aparitii, vedenii, graiuri străine si mai presus de fire



Uneori, în ceasul mortii se petrec lucruri stranii, mai presus de fire, pe care le experiază numai muribundul, care capăta de-acum o simtire nematerială si o cunoastere ce nu mai tine de această lume.

Îndeobste, omul stie tot ce se petrece în jurul său chiar atunci când nu mai simte nimic si si-a pierdut cunostinta. "Bietul suflet, neputincios, vede cum cei din jur, rude si prieteni, plâng zadarnic si fără de folos. Le-aude bocetele si plânsetul, le zăreste si lacrimile, dar nu poate scoate nici un cuvânt ca să vorbească", spune Sfântul Macarie Egipteanul . Chiar dacă nu se poate manifesta in nici un fel, muribundul este deplin sensibil la reactiile celor din preajma sa, care-i fac fie bine, fie rău, fie îl mângâie si-l întăresc, fie, dimpotrivă, îl înspăimântă si-l descurajează. De aceea, cei care stau la căpătâiul unui muribund trebuie să se poarte cu o nesfârsită delicatete.

Se poate ca muribundul să vadă alti oameni care stau si ei să moară în alt loc, sau pe cunoscuti de-ai săi morti mai înainte. "Se întâmplă adesea - spune Sfântul Grigorie cel Mare - ca sufletul înainte chiar de a iesi din trup, să-i recunoască pe cei cu care va fi trimis în acelasi lăcas, având să împartă cu ei aceeasi vină sau aceeasi răsplată." Tot de la el aflăm că un monah, cu numele de Ioan, mai înainte de a muri a strigat: "Frate Ursus, vino!", spre mirarea celorlalti frati care nu cunosteau pe nimeni cu acest nume. Mai pe urmă s-a aflat însă că era vorba de un alt călugăr ce murise în acelasi ceas, în altă mănăstire. Asemenea clară vedere si putere de pătrundere nu cere însusiri duhovnicesti deosebite; de ea au parte nu numai dreptii, ci si păcătosii. Astfel, tot Sfântul Grigorie cel Mare istoriseste că un tânăr, pe nume Eumorphius, în clipa mortii i-a poruncit slugii sale, zicând: Du-te degrabă si spune-i adjutantului Stephanus să vină iute. Iată, corabia a fost pregătită, pentru că trebuie să ne ducem în Sicilia. Ducându-se slujitorul la omul acela, care locuia aproape, a aflat că tocmai murise; si întorcându-se la stăpânul său, l-a găsit si pe el zăcând mort. E destul de limpede, tâlcuieste Sfântul Părinte, că Sicilia despre care vorbea Eumorphius, fiind un tinut vulcanic, închipuia iadul în care aveau să meargă amândoi.

În multe scrieri ale Părintilor, si mai cu seamă în Vietile Sfintilor, se istoriseste că uneori la căpătâiul muribundului vin proroci, ori sfinti, Maica Domnului sau chiar însusi Hristos. De lucrul acesta însă se învrednicesc foarte putini oameni; pentru sfintenia vietii lor, acestia sunt întâmpinati pe pragul mortii de cei pe care i-au iubit din tot sufletul si la care s-au rugat si s-au închinat toată viata lor. Cei zăriti cu ochii credintei vin acum in chip văzut ca să-i mângâie, să-i întărească si să-i sprijine în ceasul trecerii lor la cele vesnice.

În Pateric ni se istoriseste mai amănuntit că Avva Sisoe a văzut în vedenie pe toti cei ce sălăsluiesc în cer: "Se povestea despre Avva Sisoe, că atunci când era să se săvârsească, sezând părintii lângă dânsul, a strălucit fata lui ca soarele. Si le-a zis lor: Iată, Avva Antonie a venit. Si după putin, a zis: Iată, ceata prorocilor a venit! Si iarăsi fata lui mai mult a strălucit. Si a zis din nou: Iată, ceata apostolilor a venit. Si s-a îndoit strălucirea fetei lui. Si se părea că vorbeste cu cineva; si s-au rugat bătrânii de el, zicând: Cu cine vorbesti, părinte? Iar el a zis: Iată, îngerii au venit să mă ia [...]. Apoi fata sa s-a făcut ca soarele si s-au temut toti. El le-a zis lor: Vedeti, Domnul a venit si zice: Aduceti-mi vasul ales al pustiului! Si îndată si-a dat duhul". La moartea lui Daniil Stâlpnicul s-a întâmplat tot asa, iar un îndrăcit pe care-l vindecase a strigat cu glas mare înaintea multimii adunate, spunând: "Mare bucurie e acum în cer! Căci au venit sfintii îngeri să-l ia cu ei pe sfânt, si încă si aleasă multime strălucită de proroci si de apostoli, de mucenici si de sfinti".

Sfântul Grigorie cel Mare povesteste că ruda sa Tarsi-Ua, în ceasul mortii, pe când erau adunati în jurul patului ei multi oameni, bărbati si femei, "deodată, privind în sus, l-a văzut venind pe Iisus si a început să le strige celor din jur: "Dati-vă la o parte! Dati-vă la o parte! Vine Iisus!" Si pe când sta cu privirea atintită către Cel numai de ea văzut, sfântul ei suflet a iesit din trup". Acelasi Sfânt Părinte spune că o oarecare fecioară Muza, mai înainte de iesirea sufletului, "a văzut-o [...] pe Preacurata Maica Domnului venind la ea. Atunci ea a început a zice cu glas lin către cea care o chema pe ea: Iată, vin, Doamnă, iată vin! Si cu acest cuvânt si-a dat sufletul în mâinile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu".

Tot el relatează istoria staretului Stefan care, pe când sta să moară, i-a văzut în vedenie pe sfintii apostoli: "si a început să strige cu mare bucurie: Bine-ati venit, stăpânii mei! Bine-ati venit! Cum de-ati binevoit să veniti la un rob netrebnic ca mine?! Vin, îndată vin. Vă multumesc, vă multumesc! Si spunând de mai multe ori aceste cuvinte, fratii care-l înconjurau l-au întrebat cu cine vorbeste. Iar el, mirându-se, le-a răspuns: Oare nu vedeti că sfintii apostoli au venit împreuna aici?! Nu-i vedeti pe preafericitii Petru si Pavel, primii între apostoli? Si iarăsi întorcându-se spre aceia, zicea: Iată, vin! Iată, vin! Spunând aceste cuvinte, îsi dădu duhul, dând astfel mărturie că într-adevăr îi văzuse pe cei pe care îndată i-a si urmat". Ni se spune de asemenea despre monaha Galla, care, putin înainte de moarte, "l-a văzut pe fericitul apostol Petru stând înaintea patului ei. Atunci, iară să se teamă, cu îndrăzneala iubirii, plină de bucurie, i-a zis: Ce-i, doamne al meu? Iertate mi-au fost păcatele mele? Iar el, cu chipul plin de bunătate, a încuviintat, făcând semn cu capul si zicându-i: Iertate sunt. Vino!"

Tot Sfântul Grigorie cel Mare spune că "se întâmplă de multe ori cu cei drepti că la moartea lor li se arată sfintii înainte-mergători", pentru a-i mângâia . Astfel, episcopului Probus, în clipa mortii, i s-au arătat sfintii mucenici Iuvenal si Elefterie. Iar Sfântului Macarie, cu nouă zile mai înainte de moartea sa, pe când zăcea în pat slăbit de boală, i se arătară doi sfinti. "Si cum gândea el în sine la plecarea sa, la sederea înaintea lui Dumnezeu, la judecata ce se va rosti si la locul unde va fi aruncat, a văzut doi sfinti, plini de slavă si cinste, cu fetele strălucind de bucurie. Când i-a văzut bătrânul, a tăcut o vreme, iar unul dintre ei i-a zis: Stii cine sunt eu? Si privindu-l, nu-l vedea cine este din pricina strălucirii si slavei în care erau. După un timp, i-a spus celui care-i vorbise: Socotesc, părinte, că esti Avva Antonie. Si Avva Antonie i-a zis atunci: Dar acesta stii cine este? Si iar a tăcut bătrânul, căci niciodată nu se grăbea să răspundă. Antonie i-a spus: Acesta este; fratele nostru Pahomie, părintele monahilor din Tabenise, si am fost trimisi să te chemăm la noi; de-acum fă cele ce gândesti, că mai sunt nouă zile, după care vei lepăda acest vesmânt de piele si te vei sălăslui alături de noi. Ridică-ti ochii si vezi locul gătit tie spre primirea bucuriei si intrarea în odihnă. Si zicând acestea, sfintii s-au depărtat de el". La rândul său, Sfântul Daniil Stâlpnicul "s-a învrednicit cu trei zile mai înainte de adormirea sa de vederea tuturor sfintilor care în veac au bineplăcut lui Dumnezeu".

Dacă aceste aparitii sunt cu totul exceptionale, aparitiile îngerilor si ale demonilor sunt foarte comune si de ele au parte toti muribunzii. De îndată ce sufletul începe să se desprindă de trup, "începe să zărească lumea spirituală, pe care trupul îl împiedică s-o vadă. Când omul moare, i se înfătisează mai întâi lumea făpturilor spirituale care-l înconjoară, cea a îngerilor si a demonilor. Sunt persoane care, din mila si cu harul lui Dumnezeu, se învrednicesc din timpul vietii, de o asemenea vedere spirituală, cum sunt angelofaniile. La moarte însă, toti oamenii au parte în mod firesc de ea".

Multe texte patristice afirmă că în clipa în care sufletul se desparte de trup, în preajma omului sosesc îngeri, ca să ia sufletul si să-l ducă în cealaltă lume, dar vin si demoni, care încearcă să-l răpească. Cât priveste pe cei dintâi, l-am auzit mai înainte pe Avva Sisoe spunând: "Iată, vin îngerii să mă ia!". Iar Sfantul Grigorie de Nazianz, în cuvântul rostit la moartea Sfântului Vasile cel Mare, spune: "Sfântul bărbat sta întins, ajuns la ultima suflare, iar cetele de sus, spre care de multa vreme îsi atintise privirile, îl chemau la ele". Când Sfântul Macarie sta să-si dea duhul, un înger vine "însotit de multime de cete ale celor netrupesti si-i spune: Grabeste-te de iesi; toti stau si te asteaptă. Atunci bătrânul a spus: Stăpâne Doamne Iisuse, Cel iubit de sufletul meu, primeste duhul meu. Si astfel a adormit în Domnul". Când Avva Pafnutie era aproape de moarte, "un înger i-a stat înainte si i-a spus: "Vino acum si tu, fericite, în lăcasurile cele vesnice ale lui Dumnezeu. Căci au sosit prorocii, ca să te primească în cetele lor".

Potrivit Părintilor, în clipa mortii pot veni multi îngeri, însă doi nu lipsesc niciodată. Unul e cel care însoteste si călăuzeste sufletul pe calea neumblată, îngerul "psihopomp" sau "psihagog". Celălalt este îngerul păzitor. "Potrivit învătăturii Bisericii, el stă la căpătâiul nostru în ceasul mortii, ca să ia cu sine sufletul [...]. Si îndată ce sufletul iese din trup, îngerul nostru păzitor se face văzut, si-l cunoastem." Acesti doi îngeri sunt pomeniti în multe texte. Un monah ortodox rus, care a trăit în secolul al XlX-lea si a avut în tineretea sa "o experientă limită" , istoriseste următoarele: "Doi îngeri au apărut lângă mine, stând de-o parte si de alta; nu stiu cum, dar pe unul l-am recunoscut a fi îngerul meu păzitor, însă nu stiam cine este celălalt" ; mai târziu, a aflat de la un pelerin evlavios că acela era "îngerul care te întâmpină pe pragul mortii". Acesti doi îngeri sunt pomeniti si în Viata Sfântului Salvius, scrisă de Sfântul Grigorie de Tours, si în istoria despre Sfânta Teodora, pe care o aflăm în Viata Sfântului Vasile cel Nou: "Deodată am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, luminati si foarte frumosi, care au venit la mine cu fata veselă. Chipurile lor erau luminoase, privirea, plină de iubire, perii capului albi ca zăpada, strălucind ca aurul, hainele lor erau ca fulgerul si încinsi crucis cu brâie de aur".

Părintii spun că si diavolii vin la căpătâiul celui ce stă să moară. Astfel, Sfântul Grigorie cel Mare scrie că un om foarte bogat si "la fel de plin de vicii ca de averi", "pe pragul mortii, chiar în clipa când să-si dea duhul, a deschis ochii si a văzut sezând în fata lui duhuri hidoase si întunecate, care încercau cu toată puterea să-l însface în temnitele iadului". Sfânta Teodora istoriseste ea însăsi: "Atunci când m-am apropiat de sfârsitul vietii mele si a sosit ceasul despărtirii sufletului meu de trup, am văzut o multime mare de arapi stând împrejurul patului meu. Fetele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca tăciunele si ca smoala; ochii lor, ca niste cărbuni învăpăiati de foc si înfătisarea lor era grozav de urâtă, ca gheena focului. Aceia făceau o mare tulburare si gâlceavă. Unii răgeau ca dobitoacele, răcneau ca fiarele sălbatice, altii lătrau ca niste câini sau urlau ca lupii [...]. Toti iutindu-se asupra mea, se repezeau scrâsnind din dinti, vrând să mă înghită. Acele duhuri rele si urâcioase se pregăteau [...] asteptând parcă să vină oarecare judecător [...]. Atunci, sărmanul meu suflet a fost cuprins de mare frică si cutremur. Astfel, fiind muncită eu de relele acelea, desi imi era destulă amărăciunea mortii, acea înfricosată vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morti, încă si mai cumplită. Întorcându-mi ochii încoace si încolo, ca să nu mai văd înfricosatele lor fete si să nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scăpa cu nici un chip de ei". O amintire de asemenea aparitii se face si în Canonul de rugăciune către Maica Domnului mai înainte de ceasul mortii, în care i se cere să ne izbăvească în ceasul mortii de "cumplitii draci si de groaznica lor vedere", când va fi să mergem "prin locuri întunecate, pline de draci cumpliti". La fel citim si în Canonul de rugăciune către îngerul păzitor. "Pentru milostivirea milei si pentru multa multime a iubirii de oameni, să mă acoperi pe mine cu acoperământul aripilor tale când voi iesi din trup, păzitorul meu, ca să nu văd fetele cele urâte ale diavolilor"; sau: "De-a dreapta sufletului meu celui ticălos să te văd stând, luminat si blând, pe tine, ajutătorul si folositorul meu, când va iesi din mine cu anevoie sufletul meu, si izgonind pe amarii vrăjmasi care caută să mă apuce"; "înfruntarea si rusinea să acopere fetele vrăjmasilor cele întunecate si întinate, când se va despărti de trup sufletul meu cel smerit, si să-l acoperi [...] cu aripile tale cele luminate si preasfinte".

Privind la cei pe care nicicând nu i-a văzut, sufletul se înfricosează cu atât mai mult cu cât e mai întinat de păcate. Si nu doar de diavolii cei fiorosi se teme, ci si de îngeri se cutremură sufletul păcătos. Si se întristează atunci întelegând că au venit să-l ia si să-l despartă de trup si de lume. Vorbind despre clipa aceasta, Sfântul Macarie Egipteanul spune: "După cum atunci când împăratul lumesc trimite ostasi să prindă pe vreunul si să-l aducă la el, acela nevoind se înfioară de frică si tremură în fata celor ce-l silesc să pornească la drum, tot asa se întâmplă atunci când sunt trimisi îngerii să ia sufletul, fie al celui drept, fie al celui păcătos; sufletul se înfioară si tremură în fata îngerilor celor înfricosători si neînduplecati". La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeste de multe ori de frica pe care o iscă vederea îngerilor în clipa mortii. El spune că, văzându-i, omul este "cu totul uluit". Venirea lor umple de groază, pentru că e semn că vor fi dusi la judecată înaintea lui Hristos: "Va veni negresit peste noi frica aceasta, când vom fi scosi din lume. Că si întemnitatul suferă mai mult când e scos din închisoare si dus înaintea judecătii; atunci mai cu seamă tremură, când este aproape de scaunul de judecată, când trebuie să de socoteală de faptele sale. Aceasta e pricina că poti auzi pe multi spunând că oamenii pe patul de moarte sunt cuprinsi de frică si au vedenii înfricosate, a căror vedere n-o pot suferi; că se zvârcolesc cu multă furie în patul în care zac si se uită cu ochi îngroziti la cei de fată, deoarece sufletul lor, ghemuindu-se, amână despărtirea de trup, neputând suferi vederea îngerilor care se apropie. Si iarăsi spune: "Dacă ne sperie vederea unor oameni, ce spaimă nu ne va cuprinde la vederea îngerilor amenintători si a puterilor ceresti neîndurătoare, când se apropie de noi ca să ne scoată din trup si din aceasta viată?" Sfântul Părinte vorbeste aici asa desigur spre zidirea păstoritilor săi, ca să-i facă să se gătească de moarte, părăsind iubirea lumii si purtând grijă de suflet, pentru a sta în curătie înaintea "înfricosătorului scaun de judecata al lui Hristos". Din multe alte texte vedem însă că îngerii nu vin doar ca să ia sufletul, ci si ca să-l sprijine si să-l întărească pe om în ceasul mortii. Asa, de pildă, din Viata Sfintei Sinclitichia, aflăm că mai înainte de a muri, "au venit îngerii s-o mângâie".

De la Beda Venerabilul aflăm că vin deopotrivă îngeri si diavoli si-i pun omului înainte toate faptele, bune ori rele, săvârsite în viată, ce si le vede fiecare om în ceasul mortii, cum s-a spus. Se prefigurează aici cercetarea amănuntită la care va fi supus sufletul în timpul trecerii prin vămile văzduhului: "Putin mai înainte - istoriseste unul întors din portile mortii -, intrară în casă doi tineri foarte plăcuti la chip, care s-au asezat lângă mine, unul la cap, si altul la picioare. Unul dintre ei mi-a întins o carte minunat de frumoasă, foarte mititică, si m-a îndemnat s-o citesc. Acolo erau însemnate toate lucrurile bune pe care le făcusem în viata mea, si erau foarte putine si nedesăvârsite. Ei si-au luat cartea înapoi si au rămas lângă mine, fără să scoată nici o vorbă. Apoi, dintr-o dată, se ivi o ceată de duhuri rele, cu chipuri negre si hidoase; împresurară casa si multi dintre ei năvăliră înlăuntru, asezându-se si umplând tot locul. Atunci, unul mai negru, care sta în fată si părea să le fie conducător, a poruncit uneia dintre brute, iar aceasta mi-a pus înainte un cărtoi terfelogit, gros si foarte greu de urnit. Pe măsură ce citeam, vedeam cu groaza că toate relele făcute fie cu fapta, fie cu cuvântul, încă si numai cu gândul, până si cel mai mic si neînsemnat, erau acolo scrijelite cu literele groase si întunecate. Căpetenia a spus atunci celor doi tineri strălucitori, îmbrăcati în alb: De ce mai stati aici? Vedeti bine că de-acum al nostru este! Iar aceia răspunseră: Asa este!"

Încă si alte lucruri neobisnuite i se întâmplă omului la vremea mortii. Aude sunete si zgomote ciudate, pe care uneori le-aud si cei din preajma lui, căci, după cum spun Părintii, "diavolii, venind, fac totdeauna mare larmă, si chiar ivirea pe neasteptate a îngerilor si sfintilor iscă o rumoare ca de multime".

Se aud uneori si cântări minunate, pe drept numite "îngeresti" sau "ceresti" de cei ce le ascultă. Sfântul Grigorie cel Mare spune că "adesea, când sufletele celor alesi ies din trup, obisnuiesc să se înalte cântece de slavă". El istoriseste despre un anume Servulus care, simtind că i se apropie ceasul mortii, i-a îndemnat pe pelerinii găzduiti de el să se ridice si să cânte împreună psalmi, în asteptarea sfârsitului. Si cum cântau ei împreună, dintr-o dată el se opri din cantare, strigând: Tăceti! Nu auziti oare cât de mari laude răsună în cer? Si în timp ce-si atintea urechea inimii la vocile ceresti pe care le auzea înlăuntrul lui, sfântul său suflet s-a desprins de trup". Sfântul Părinte relatează si istoria monahiei Romula, la a cărei chilie, în ceasul mortii, au venit "două coruri de cântăreti de psalmi [...] bărbatii cântau psalmii, iar femeile dădeau răspunsurile. Si-n vreme ce se săvârsea această slujbă cerească de înmormântare, sfântul ei suflet s-a desprins din legăturile trupului si a fost condus la cer. Si pe măsură ce se înălta, cântarea lor se auzea din ce în ce mai stins, până când, în cele din urmă, a încetat". Iar cele care o vegheau au mărturisit ca le-au auzit si ele. Fericitul Teodoret al Cirului spune ca Sfântul Teodor s-a "mutat la cer în cântări îngeresti".

Se întâmplă, de asemenea, ca muribunzii să vadă o minunată lumină. În lumina strălucitoare se arată Iisus, Maica Sa, apostolii si sfintii. Îngerii care vin în preajma celui ce stă să moară sunt si ei orbitor de luminosi, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar se întâmplă că si venirea diavolilor să fie însotită de lumină căci, după cum spune Sfânta Scriptură si după cum mărturisesc sfintii, ei se pot "preface în îngeri ai luminii" ( cf. 2 Cor. 11, 14), pentru a-l însela pe om.




Primejdia înselării

Toate aceste vedenii si glasuri neobisnuite pot fi prilej de înselare. Există pe de o parte în mod real imagini false create de delir sau halucinatii ale muribundului, cauzate de starea de boala, sau proiectii ale dorintelor si temerilor sale. Pe de altă parte, cel care, după cuvântul Scripturii, nu stie "să deosebească duhurile" (1 Cor. 12, 10) si dă crezare oricărui duh, fără să "ispitească" dacă este ori nu de la Dumnezeu (cf. 1 In. 4, 1), poate să ia de bună si sfântă o aparitie demonică. Părintii spun că îngerii li se înfătisează întotdeauna oamenilor cu acelasi chip si asa cum sunt; diavolii, dimpotrivă, îsi schimbă chipul si iau tot felul de alte înfătisări, ca să-l însele pe om, mai cu seamă pe pragul mortii, când mai e o clipă stăpân pe soarta sa. Făcându-l în chip viclean să creadă că e sortit raiului si că nu are a se teme de judecata lui Dumnezeu, îi răpeste cel din urmă prilej de căintă.

Asa stând lucrurile, istorisirile legate de experiente limită, asa cum ne sunt înfătisate de unele cărti recente, trebuie privite cu multă prudentă si discernământ, atât cât priveste faptul în sine, cât si concluziile la care se poate ajunge.



Sursa: infocrestinortodox


|Sfaturi Ortodoxe|Director siteuri. Site monitorizat de www.Netul.ro|Adauga Site in Director web|Religie/Spiritualitate|Colector Director Web|Director WEB PHG, Indexul site-urilor romanesti|Dictionar online|